Un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Coșești, trăiește datorită polițiștilor care au verificat de două ori, în urma unui apel la 112, ca să se convingă că totul este în regulă. Bărbatul, cunoscut cu probleme psihice, a sunat și a chemat ambulanța, amenințând că se va spânzura dacă nu vine un echipaj. Polițiștii au ajuns repede acasă la bărbat, au discutat cu el, l-au convins să se potolească și au crezut că totul va fi în regulă. Au plecat la altă solicitare. După ce au terminat au vrut să verifice încă o dată și l-au găsit pe bărbat în ștreang. Au ajuns la timp să îl poată salva!
Apelul la 112 a venit, miercuri, în jurul orei 16,30. Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, din comuna Coșești, a cerut să vină ambulanța la el acasă precizând că se simte rău. Le-a spus cadrelor medicale că se va spânzura dacă nu trimit pe cineva. Omul era cunoscut cu probleme psihice care a mai sunat la ambulanță cu solicitări neobișnuite. Din dispecerat i s-a spus că în acel moment nu există un echipaj dar că, imediat cum va fi disponibil vor trimite. Acasă la bărbat au mers însă polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni. De cum i-a văzut bărbatul le-a spus că el vrea să vină ambulanța, nu Poliția. Agenții au discutat cu el și l-au liniștit. Omul părea calm și se afla într-o stare bună de sănătate, fără alte probleme. Între timp oamenii legii au fost chemați la o altă sesizare. Au mers acolo și după ce au terminat, în loc să plece către sediu, au zis să mai verifice o dată starea bărbatului. Când s-au dus, acesta nu era în curte, nici nu răspundea. Au pornit să-l caute și l-au găsit spânzurat într-o anexă. Oamenii legii au tăiat ștreangul repede și l-au dat jos. Au pornit manevrele de resuscitare și în timpul acestora bărbatul și-a revenit complet. Imediat cum a putut să vorbească, bărbatul a precizat că nu vrea să fie dus la Psihiatrie.
Agenții au chemat ambulanța și atunci a sosit un echipaj care l-a transportat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Pitești, exact acolo unde nu voia, pentru tratamentul de specialitate necesar. M.Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525