Miercuri în jurul orei 15.00, la 112 s-a anunțat că în municipiul Pitești, s-a produs un accident rutier. La fața locului s-au deplasat pompierii argeșenii, dar și cadrele Biroului Rutier.
În accident au fost implicate o motocicletă și un autoturism. Motociclistul a suferit vătămări corporale, iar după stabilizare a fost transportat la spital.
”Pompierii de la Detașamentul Pitești au fost solicitați să intervină cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în municipiul Pitești, cartierul Tudor Vladimirescu, în care au fost implicate o motocicletă și un autoturism.
Echipajul medical a asistată o victimă, motociclistul, persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 17 ani, care acuză dureri la membrele inferioare și la coloană. Victima a fost transportată la spital”, au precizat pompierii argeșeni.
Polițiștii de la rutieră au demarat cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate modul de producere al accidentului și gradul de vinovăție a părților implicate în acesta. n
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525