Reținut pentru violare de domiciliu și distrugere

0

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Costești, au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și distrugere prin incendiere.  M.D.

Din cercetări, s-a stabilit că, în ziua de 31 august a.c., un bărbat de 46 de ani, din Stolnici, cu antecedente penale, ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței unei persoane din aceeași localitate, și ar fi incendiat ușa de la intrarea în locuință. Bărbatul în cauză a fost depistat de polițiști, iar după administrarea probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. În ziua de 2 septembrie a.c., acesta a fost prezentat de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești în fața instanței competente, iar Judecătoria Costești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Bărbatul a fost încarcerat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.