Reprezentativa U19 a României continuă pregătirile pentru meciurile din calificările EURO 2024 ce vor avea loc în luna octombrie a acestui an.
În perioada 3-12 septembrie, naționala pregătită de Adrian Dulcea a efectuat un stagiu de pregătire în Israel, unde a jucat și două meciuri cu reprezentativa similară a țării gazdă.
În primul meci dintre cele două reprezentative, disputat duminică, 10 septembrie, Israelul s-a impus cu 2-1 după ce, la pauză România avea 1-0 pe tabelă, grație golului reușit de Enes Sali.
În meciul revanșă, disputat marți, israelienii au deschis scorul în minutul 32 după o execuție perfectă a numărului 7, Porat Ayash. România a reușit egalarea în minutul 44 după acțiunea inițiată de Enes Sali, continuată cu Alexandru Stan și finalizată de același Sali. România a trecut în avantaj pe tabelă în minutul 66 după ce Alexandru Stan a profitat de o eroare în apărarea gazdelor și a marcat pentru 2-1. Scorul final, 3-1 pentru naționala noastră, a fost stabilit de reușita lui Codrin Cărăușu, din minutul 90. Mario Tudose și Patrick Dulcea, cei doi fotbaliști de la FC Argeș, convocați pentru această acțiune, au bifat minute și în cel de-al doilea test cu Israel. Dulcea jr. a început partida ca titular, însă a fost schimbat în minutul 58, iar Tudose a fost introdus în teren în minutul 46.
Israel U19 – România U19 1-3(1-1) Au marcat: Porat Ayash 32’ / Enes Sali 44’, Alexandru Stan 66′, Codrin Cărăușu 90′
România U19: 1. Răfăilă – 2. Aioanei, 22. Jalade (21. Vînău, 76′), 13. Duțu (4. Tudose 46’), 3. Anișorac (5. Bădescu, 66′) – 14. Stancovici (18. Manolache, 58′), 15. Gogescu (6. Cibi 46’), 10. Dulcea (8. Banu 58’) – 20. Vlăsceanu (7. Rădulescu 59’), 9. Stan (17. Spătaru 76′), 16. Sali (11. Cărăușu, 66′)
Rezerve: 12. Frânculescu – 19. Rotund
Selecționer: Adrian Dulcea
Începe campania pentru calificarea la Euro 2024
Reprezentativa U19 va evolua, în perioada 11-17 octombrie, în prima etapă a calificărilor pentru EURO 2024. România face parte din Grupa 10, alături de Cehia, Finlanda și San Marino. Gazda meciurilor va fi Cehia. Primele două clasate din fiecare grupă de calificare, alături de cea mai bună echipă clasată pe locul 3, se califică la Turul de Elită. Turneul final EURO 2024 va avea loc în Irlanda de Nord. M.D.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525