Stadionul ”Nicolae Dobrin” își trăiește ultimele zile de viață. La mijlocul săptămânii viitoare, arena din Trivale va intra în proces de demolare, în locul acesteia urmând să fie construit un nou stadion de categoria 4, conform regulamentului UEFA.
La începutul acestui an, Guvernul a aprobat construirea noului stadion ”Nicolae Dobrin” care va avea o capacitate de 15.200 de locuri. Conform comunicatului Ministerului Dezvoltării, durata de proiectare și execuție a noului stadion este de 36 de luni, iar costul estimat al proiectului este de 495 milioane de lei. Proiectul va fi finanțat majoritar de la bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării, dar și din bugetul local al municipiului Pitești.Actuala casă a ”vulturilor” a fost construită în 1964 şi a purtat mai întâi numele de Stadionul ‘’1 Mai’’, apoi s-a numit Municipal (1990), iar din 2002 poartă numele lui Nicolae Dobrin, cel mai mare mare fotbalist român din toate timpurile.
Duminică, 17 septembrie 2023, de la ora 18.30, pe stadionul Nicolae Dobrin, FC Argeș va organiza un turneu de minifotbal la care sunt invitați să participe piteștenii, suporterii alb-violeți, foștii mari fotbaliști, antrenori și conducători ai grupării din Trivale. Fanii echipei vor avea posibilitatea de a-și lua la revedere de la arena de pe care au plecat învinse Real Madrid, Valencia și AEK Atena. După terminarea partidelor, un utilaj de mari dimensiuni va sparge o bucată mare de beton din tribune, care ulterior va fi fărâmițată în bucăți de câțiva centimetri diametru. Însoțite de un certificat de autenticitate emis de către clubul nostru, micile bucăți de beton vor fi oferite ca suveniruri celor care au scris istorie în fotbalul argeșean. M.D.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525