- 5 argeșeni au pierit în accidentul de pe A1
Tragedie greu de descris în cuvinte petrecută, ieri, pe A1, la kilometrul 17, la Ciorogârla. 5 bărbați din județul nostru, cu vârste între 34 și 47 de ani, toti angajați ai unei firme de construcții din Bascov au murit după ce mașina în care se aflau a fost strivită între două TIR-uri. Șoferul mașinii din județul nostru avea nunta programată pentru vara anului viitor. Unul dintre pasagerii morți ar fi trebuit să își aniverseze astăzi ziua de naștere.
Accidentul care a șocat întreaga țară a avut loc ieri dimineață. „La data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 8:14, polițiștii Brigăzii Autostrăzi A1 au fost sesizați cu privire la faptul că, pe autostrada A1 km 17, în zona localității Ciorogârla, pe sensul de mers Ploiești- București, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 2 tiruri și 2 autoturisme, soldat cu rănirea mai multor persoane. La fața locului s-au deplasat polițiștii Brigăzii Autostrăzi A1, echipaje medicale SMURD si pompierii militari, pentru efectuarea activităților din competență. La acest moment, se acționează pentru descarcerarea persoanelor din autoturism. Polițiștii Brigăzii Autostrăzi A1 efectuează cercetări, pentru stabilirea cu exactitate a numărului de victime implicate în accident, stabilirea situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis Poliția Ilfov.
2 răniți și 5 morți
În primele momente ale intervenției echipele de salvare nu au putut spune câte victime sunt. Asta din cauză că mașina din județul nostru era prinsă între cele două TIR-uri și era, efectiv, un morman de fiare. După intervenția pompierilor de la descarcerare a fost făcut un nou anunț. ”În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au constatat faptul că, din impact a rezultat decesul a 5 persoane dintr-un autoturism si ranirea altor 2 persoane, respectiv șoferul unui tir și șoferul unui autoturism. Persoanele rănite au fost transportate la spitale din București, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Conducătorii celor 2 tiruri au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 București – Râmnicu Vâlcea efectuează cercetări în cadrul dosarului penal, deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, au precizat reprezentanții Poliției Ilfov. La fața locului a aterizat un elicopter SMURD pentru a prelua victimele.
Cine sunt bărbații decedați!
Cum a avut loc accidentul? Se spune că Nicolae D., de 39 de ani, din Sibiu, șoferul unui TIR, încărcat cu cutii de lapte, nu ar fi păstrat distanța în timpu mersului și a lovit un Fiat Punto pe care l-a proiectat pe banda de urgență. Tot el a lovit și un Volkswagen Caravelle, 8+1 locuri, pe care l-a împins sub remorca TIR-ului din fața sa. În Volkswagen erau 5 bărbați, șoferul și patru pasageri, toți din județul Argeș. Autovehiculul a fost strivit între două TIR-ui iar când au ajuns echipele de salvare era atât de avariat încât nici nu și-au putut da seama ce fel de mașină era. Trupurile însângerate au fost scoase dintre fiare și toti cei cinci bărbați erau decedați. Bărbații erau angajați ai societății Omniconstruct GIC-Bascov, societate parte a Grupului Industrial de Componente, condusă de omul de afaceri Silviu Badea. Se spune că mergeau la școala de zbor din Băneasa ca să construiască un simulator de zbor. Bărbații care au murit în accident sunt: George Iulian Bădoi, în vârstă de 34 de ani, din Băbana, șoferul Volkswagenului Caravelle, Marian Ovidiu Voicu, de 43 ani, din Lunca Corbului, Iulian Jimmy Stanciu, 47 ani din Bascov, Ion Marian Bădescu, 47 de ani, din Drăganu, Buican Artur de 48 ani, din Costești.
În iulie urma să aibă nuntă
Pe data de 13 iulie 2024, George Iulian Bădoi, cel mai tânăr dintre cei decedați, urma să facă nunta. El își anunțase prietenii de eveniment. În urmă cu aproximativ un an a murit și tatăl lui George, familia fiind în doliu. Tânărul mai are o soră, căsătorită. Ieri, după ce a aflat vestea morții, un prieten al celor cinci a fost în stare de șoc. Acesta și-a dat seama că soarta l-a salvat! Ar fi trebuit să se afle în mașină alături de colegii lui. Cu o seară înainte , luni, șeful l-a sunat și i-a spus să nu mai plece la București, altfel s-ar fi numărat printre morți. Marian Ovidiu Voicu, unul dintre pasageri, ar fi trebuit să sărbătorească astăzi, fiind ziua lui de naștere. Ar fi împlinit 43 de ani, dar în loc de aniversare familia se va ocupa de înmormântare. M.Sandu