Timp de o săpătmână, în perioada 23 – 30 septembrie 2023, se desfășoară, în toate țările Uniunii Europene, ediția din acest an a evenimentului Săptămâna Europeană a Sportului. Evenimentul va fi marcat și la Pitești urmând să aibă loc demostrații de baschet, volei, karate și se va încheia cu crosul BeActive la care sunt invitați să participe cât mai mulți piteșteni. M.S.
”Piteștiul este unul dintre zecile de orașe românești în care acest proiect își propune să atragă peste 100.000 de oameni, la nivel național, care să facă mai multă mișcare. Săptămâna Europeană a Sportului va fi deschisă, la Pitești, prin organizarea unor activități sportiv-demonstrative, sâmbătă, 23 septembrie, între orele 10:00 și 11:00, în Piața Primăriei.
În cadrul evenimentului, piteștenii mari și mici vor avea ocazia să asiste la demonstrații de baschet, volei, karate sau box, susținute de către sportivii clubului FC Argeș și ai CSM Pitești.
De asemenea, în data de 30.09.2023, va avea loc crosul #BeActive, la care sunt invitați să participe, alături de copiii și tinerii piteșteni, toți iubitorii de mișcare, indiferent de vârstă: ora 10:00 – START Trivale, Palatul Copiilor Pitești – ITM Argeș – str. Victoriei – FINISH și premiere în Piața Primăriei, între orele 11:00 și 12:00”, au transmis reprezentanții Primăriei Pitești. Evenimentul este organizat în parteneriat de Primăria Pitești.
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Argeș, Consiliul Județean Argeș, Prefectura Județului Argeș, Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Clubul FC Argeș și Clubul Sportiv Municipal Pitești.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525