Victorie importantă pentru handbaliste!

0

Echipa de handbal feminine CS Dacia Mioveni 2012 a obținut în această etapă de Liga FLorilor o victorie importantă, pe propriul teren, în fața echipei Minaur Baia Mare.
Alb-albastrele au învins cu 33-27 după ce la pauză au avut 18-15. CS Dacia a condus ostilitățile în această partidă din primul, până în ultimul minut de joc. Argeșencele au marcat primele iar la jumătatea primei părți aveau chiar un avantaj de 6 goluri, 13-7. Până la finalul reprizei, însă, oasptele au revenit și ua edus diferența la doar 3 goluri. Și în repreiza secundă, gazdele au menținut constant o diferență pe tabelă de 3-4 goluri, iar pe final au reușit și desprinderea la 6 goluri, scorul partidei fiind 33-27.
În clasament, CS Dacia Mioveni a luat o gură serioasă de oxigen și după 5 partide are 4 puncte, fiind pe locul 11.
În etapa a 6-a, CS Dacia va juca în deplasare la CSM București, însă meciul nu se va juca săptămâna viitoare cum este programată a avea loc această rundp ci a fost amânat pentru data de 18 octombrie.
DACIA MIOVENI – MINAUR BAIA MARE 33-27 (18-15)
# Dacia: Balzinc, Timosheknova, Ion – Czeczi 13, Andrichiuk 6, Stoleru 4, Levchenko 3, Dezic 3, Isic 1, Kaludjerovic 1, Cîrjan 1, A. Ilie 1, Kojic, Vizuete, Borcan, Sărățeanu. Antrenor: Alin Oprescu.
# Minaur: Pandzic, Mihiș – Vujovic 7, Lundback 5, Pavlovic 5, Tănasie 3, Popescu 3, Spugnini 2, Romaniuc 1, Borș 1, Gomes, Mițicuș, Terciu. Antrenor: Andrei Popescu.

Arbitrii suspendați după meci la Mioveni

Comisia Centrală de Disciplină a dictat în ședința de săptămâna trecută prima suspendare dictată împotriva unor arbitri în acest sezon. Astfel, cuplul format din Theodor Șerbu și Andrei Vasilescu a primit o suspendare de trei etape după prestația avută la partida Dacia Mioveni – Măgura Cisnădie (scor 30-30), din etapa a treia a Ligii Florilor. Hotărârea a aparținut Comisiei Centrale de Arbitri și a fost cauzată de ”aplicarea în mod greșit, fără intenție, a regulamentului, influențând în mod negativ desfășurarea jocului, dar nu și rezultatul acestuia.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.