Episcopul Clujului, alături de Calinic, la hramul Mănăstării

0

Catedrala Arhiepiscopală Curtea de Argeș și-a sărbătorit cel de-al doilea hram închinat Sfântului Neagoe Vodă Basarab, iar la acest eveniment important ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului Argeșeanul, l-a avut invitat pe Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. S.M.
Cei doi ierarhi au oficiat Sfânta Liturghie în vechea ctitorie voievodală, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost date de elevii Seminarului Teologic,, Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș. Fiind o zi importantă pentru Eparhia Argeșului și Muscelului , foarte mulți credincioși au dorit să participe la această sfântă slujbă, care s-a desfășurat într-o atmosferă deosebită, dată de frumusețea locului și vremea extrem de favorabilă.
Ierahul Argeșean a vorbit credincioșilor prezenți la acest eveniment despre viața și activitatea deosebită a domnitorului sfânt, fiind evidențiat rolul deosebit pe care acesta l-a avut pe plan politic, diplomatic și religios în scurta domnie de numai nouă ani.
Chiriarhul locului a dorit să amintească că Sf. Neagoe Basarab a lăsat argeșenilor și țării întregi – o frumoasă catedrală care a împlinit 506 ani de existență.
În plus Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură amintind de domnitorul isihast Sf. Neagoe Basarab – care în scurta domnie de numai nouă ani a reușit să devină un model pentru toți cei care au responsabilități de conducere.
În anul 2008 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat trecerea lui în rândul sfinților, proclamarea locală a canonizării fiind făcută în data de 26 septembrie 2009, la Curtea de Argeș, în prezența Preafericitului Părinte Daniel.
Cu această ocazie ctitoria sa din cetatea Basarabilor a primit cel de-al doilea hram închinat Sfântului Neagoe Vodă Basarab.

14 ani de Arhiepiscopie la Curtea de Argeș

Prăznuirea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, ctitorul Catedralei Arhiepiscopale de la Curtea de Argeș a mai avut marți o însemnătate pentru comunitatea creștină a preoțiimii și credincioșilor ortodocși. Astfel, de ziua sfântului, s-au împlinit 14 ani de la ridicarea Episcopiei Argeșului și Muscelului la treapta de Arhiepiscopie. Cu aceeași aocazie, acum 14 ani, ierarhului locului ÎPS Calinic a fost trecut la treapta de Arhiepiscop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.