Se lucrează intens la demolarea stadionului Nicolae Dobrin!

0

Lucrările pentru demolarea stadionului Nicolae Dobrin continuă într-un ritm alert și este posibil ca arena să fie pusă la pământ mult mai devreme față de termenul stabilit.
La aproape două săptămâni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, Asocierea Hyatt Development 2011 Pro Fortuna Construct, firma care a câștigat licitația pentru demolarea arenei, a pus deja la pământ tribuna a II-a a bătrânului stadion. Muncitorii au demolat și o bună parte a tribunei I, urmând ca în cel mai scurt timp să înceapă să dărâme și peluzele. Valoarea contractului este de 4 563 096,33 lei, iar durata execuției contractului de demolare este de 6 luni de la primirea ordinului de începere a lucrărilor.
Primarul Cristian Gentea este sigur că lucrările se vor încheia mult mai devreme față de data stabilită prin contract: ”Deși termenul de finalizare este de 6 luni, ținând cont de ritmul în care se desfășoară, lucrările de demolare se vor încheia mult mai repede!” a anunțat edilul.
În ianuarie 2023, Guvernul a aprobat proiectul de construire a noului „Nicolae Dobrin”, arenă ce va fi amplasată pe locul celei vechi. Potrivit celor de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, construcția va avea subsol, parter şi trei etaje, cu o capacitate de 15.200 de locuri pentru spectatori şi 457 de locuri de parcare.
Complexul – cu stadion de categorie 4 (conform standardelor UEFA) – va avea și zone pentru fani, jucători, delegaţii oficiale şi reprezentanţii mass-media, dar și o sală multifuncţională, un Centru pentru Copii şi Juniori, o sală de forţă, dar și spații pentru alte sporturi, ca lupte, box, judo sau karate.
Investiția totală este de aproape 495 milioane de lei, banii venind din bugetul Ministerului Dezvoltării. Durata de execuție a noii arene este de 36 de luni.