Inspecția Muncii a anunțat rezultatele ”Campaniei naționale de control pentru verificarea respectării prevederilor legislației muncii în unități de cazare” din toată țara. M.D.
Campania națională desfășurată de Inspecția Muncii în perioada 28 august – 08 septembrie a vizat acțiuni de control pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată și pentru pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă și pentru verificarea modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor, de către angajatorii care desfăşoară activități în domeniul hotelier.
Ce neguli s-au găsit
Cele mai frecvente deficienţe constatate în domeniul relațiilor de muncă:
– nerespectarea dispoziţiilor legale privind durata maximă a timpului de muncă, necompensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător sau neacordarea sporului corespunzător la salariu, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă;
– nerespectarea dispoziţiilor legale privind dovada achitarii drepturilor salariale prin semnarea statelor de plată sau prezentarea altor documente justificative în acest sens;
-nerespectarea dispoziţiilor legale privind munca de noapte;
-neacordarea repausului săptămânal;
-nerespectarea dispoziţiilor legale privind întocmirea contractului de muncă cu timp parțial;
Cele mai frecvente deficienţe constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
-lipsa verificării periodice, în termen, de către persoane autorizate, a centurii de împământare și instalaţii electrice degradate;
-balustrade fără mână curentă, pavimente denivelate cu plăci de gresie sparte și/sau nefixate, ventilație insuficientă;
-lipsa verificărilor periodice, conform prescripțiilor tehnice ISCIR, pentru centrale termice, lifturi, elevatoare cu șenile pentru scări şi alte echipamente similare;
-neetichetarea tuturor recipientelor cu substanţe chimice existente în unitate;
-lipsa autorizației de funcţionare din punct de vedere al securității și sănătății în muncă;
-organizarea necorespunzătoare a activităţii de prevenire şi protecţie în unitate;
-planul de prevenire şi protecţie incomplet, în sensul că nu au fost stabilite măsurile de prevenire şi protecţie corespunzătoare și persoanele responsabile;
-nu sunt desemnaţi/instruiți lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor;
-nu s-au asigurat stingătoare de incendiu, trusele de prim ajutor expirate şi incomplete;
-neacordarea de echipamente individuale de protecţie pentru lucrători conform riscurilor evaluate sau nepurtarea, de către lucrători, a echipamentelor individuale de protecţie din dotare.
Zeci de persoane munceau la ”negru”
”Din cauza caracterului sezonier al acestor activități, al rulajului forței de muncă și al suplinirii lipsei de personal prin angajarea lucrătorilor de altă naționalitate, angajatorii din domeniul turismului și alimentației publice au tendința de a minimaliza riscurile existente privind securitatea și sănătatea la locul de muncă, fapt constatat și în campaniile desfășurate anterior. Prin această campanie, am verificat dacă drepturile salariaților sunt respectate și dacă angajatorii vizați se conformează reglementărilor legale în vigoare referitoare la relațiile de muncă și la securitatea și sănătatea în muncă. La nivel național, au fost efectuate 1.595 de controale, din care 864 în domeniul relațiilor de muncă și 731 în domeniul SSM, în urma cărora au fost aplicate 1.088 de sancțiuni, din care 179 de amenzi, în valoare totală de 1.258.800 de lei și 909 avertismente. Inspectorii de muncă au identificat 42 de persoane prestând muncă nedeclarată, aflate în următoarele situații: 31 nu au avut încheiat contract individual de muncă cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, 6 nu au avut transmise elementele contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii și 4 au depăşit durata timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial, iar o persoană avea contractul individual de muncă suspendat. Ca urmare a tuturor neconformitățile despistate, inspectorii de muncă au dispus 1.896 de măsuri obligatorii de intrare în legalitate, cu termene precise de îndeplinire”, a declarat Mihai Nicolae Ucă, inspector general de stat adjunct.