Șoferița s-a răsturnat cu mașina în pădure

0

Un accident rutier a avut loc ieri, în comuna Băbana, satul Făcălețești, acolo unde o șoferiță, în vârstă de 39 de ani, s-a răsturnat cu mașina. Femeia a rămas captivă în autoturismul care s-a oprit cu roțile în sus, după ce se lovise și de un pom. M.Sandu
Valentina R., de 39 de ani din Pitești, se afla singură în mașină ieri după-amiază, când a avut loc accidentul. Era pe DJ 703E și circula dinpre comuna Băbana spre comuna Cocu. La un moment dat, a pierdut controlul volanului, iar mașina a părăsit șoseaua și s-a răsturnat ajungând în pădure. Autoturismul s-a izbit de un pom și s-a oprit cu roțile în sus. La fața locului au mers polițiștii Biroului Rutier Pitești care au stabilit că accidentul ar fi avut loc pe fondul unei stări de rău a șoferiței. Valentina R . a fost preluată de paramedicii SMURD care i-au acordat primul ajutor și au transportat-o la spital. Femeia suferise un traumatism cranio-cerebral și acuza dureri de coloană lombară. A fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu se află sub influența alcoolului.
Cercetările continuă pentru a se stabili în ce împrejurări a avut loc accidentul.