Pe lângă flagrantul delict organizat de procurorii DNA-Serviciul Teritorial Pitești, în cazul primarului Ion Georgescu, anchetatorii au la dosar și interceptări ambientale făcute în timpul întâlnirilor dintre denunțător și primar. Potrivit referatului DNA, pe 8 iunie 2023, Valerică Nicolae, șeful Poliției Locale Pitești, a făcut un denunţ în care spunea că între el şi primarul Ion Georgescu ar fi existat o înţelegere ca, în schimbul sumei de 30.000 de euro, edilul să intervină la persoanele cu funcţii de conducere din cadrul Spitalului orăşenesc Mioveni pentru ca fiica sa să fie angajată la această unitate medicală în funcţia de medic chirurg.
Iată una dintre interceptările ambientale făcute de procurori.
Astfel, cu ocazia întâlnirii din data de 24.06.2023, cei doi discută, printre altele, următoarele aspecte relevante în raport de activitatea ilicită reţinută în sarcina primarului:
NICOLAE VALERICĂ: Să trăiţi! Am onoarea!
GEORGESCU ION: Eu nu rămân dator la tălică!
NICOLAE VALERICĂ: Domnu’ primar, credeţi-mă, eu am …am venit pentru fata mea, ca să mă rezolvaţi. Eu nu înţeleg de ce nu aţi încercat să mă ajutaţi.
GEORGESCU ION: Cum n-am încercat să…
GEORGESCU ION: Matale.. Matale te-ai supărat… matale ai dus-o la militar (n.n. Spitalul Militar). Matale ai zis că nu poate lucra cu Iacobescu. Cum adică nu…! Eu cred că matale le-ai răstălmăcit mai mult decât fata din discuţia care te-am lăsat că dintr-o dată ai avut… Eu nu contest calităţile lu Iacobescu, că nu-l cunosc aşa bine, dar discuţia care zici matale că el are o adversitate că îi ia fata locul sau aşa ceva. Păi în primul rând că nu are cum, că e treaba de vechime de 5 ani de zile. Doi, ăsta oricum pleacă. Este la ultimul… (neinteligibil).
NICOLAE VALERICĂ: El se referea la postul de medic chirurg, nu la cel de director economic, că n-are ea nevoie de aşa ceva.
GEORGESCU ION: E, nu cred…Păi, el este director economic.
GEORGESCU ION: ..,chirurg şi el profesează o juma de normă.
NICOLAE VALERICĂ: Ştiu, mi-aţi zis dumneavoastră. Da.
GEORGESCU ION: El intră la anumite operaţii cu Potecă.
NICOLAE VALERICĂ: Am înţeles, Da. Domnu’ primar, ea oricum …eu vream să o ad..să..să vină încoa.. Ascultaţi-mă!
GEORGESCU ION: Acuma e mult mai uşor de luat.
NICOLAE VALERICĂ: Ascultaţi-mă! Acuma ea a luat la Costeşti, nu mai trebuie să mai susţină examenul.
GEORGESCU ION: Este mult mai uşor de luat acuma, ea. Că o poţi lua prin transfer.
NICOLAE VALERICĂ: Prin transfer, asta e. Să vin prin transfer la dumneavoastră.
GEORGESCU ION: Chiar vrei să o aduci?
NICOLAE VALERICÄ: Da. Spuneţi-mi!
GEORGESCU ION: Păi, da de ce nu…
NICOLAE VALERICĂ: Ziceţi. N-a fost mai uşor aşa. Eu la asta, la varianta asta m-am gândit, să nu vă fac nici lu’ dumneavoastră probleme, nici eu să n-am probleme şi eu zic…
GEORGESCU ION: Deocamdată, ştii prea bine că la bugetari şi la spital şi la învăţământ posturile sunt blocate.
NICOLAE VALERICĂ: Sunt blocate, da.
GEORGESCU ION: Bun. Ştii că ţi-am spus de atuncea că eu trebuie să creez nişte ă…nişte posturi.
NICOLAE VALERICĂ: Corect.
GEORGESCU ION: Noi suntem în perioada… acuma probabil că în august sau în septembrie…, ţi-am spus că noi am lucrat pe organigrama spitalului vechi.
NICOLAE VALERICĂ: Corect.
GEORGESCU ION: Acuma se lucrează la organigramă, după ce am luat acreditarea nouă, că a venit acea echipă… se lucrează… fetele mele şi cu spitalul, se lucrează la organigrama nouă pe secţiile care le am şi secţiile, care unele trebuia să le deschid şi nu mai vor. Spre exemplu în locul nu ştiu care secţie vor oncologie acuma, secţie. Deci mai devreme de ianuarie nu pot.
NICOLAE VALERICĂ: La anul, la anul.
GEORGESCU ION: Este posibil, dacă ăştia deblochează posturile, este posibil, cel puţin pe chirurgie, care este secţie înfiinţată, să pot şi în toamnă.
NICOLAE VALERICĂ: Îhî!
GEORGESCU ION: Dar, nu vreau să mai zic ceva, că le răstălmăceşti şi după aia zici „Domne ă..n-ai vrut ă..”.
NICOLAE VALERICĂ: Nu le-am răstălmăcit, am zis că în primul rând că am văzut că e şi foarte aglomerat la dumneavoastră la spital. A fost mult mai uşor aici, a fost mult mai uşor aici, credeţi-mă! Ea are…
GEORGESCU ION: Deci, la medici nu-i prea mare înghesuială. Nu-i prea mare înghesuială la Mioveni, înghesuiala mare a fost pe infirmiere şi pe asistente.
NICOLAE VALERICĂ: Da nu ştiu eu, vă da-ţi seama că nu ştiu eu.
GEORGESCU ION: Au fost 30, 40 .. când i-am dus la Universitate nu…
NICOLAE VALERICĂ: Aveţi telefonul la dumneavoastră? Ascultaţi-mă!
GEORGESCU ION: Nu eu am anunţat SRI-ul?
NICOLAE VALERICĂ: Da, ştiu. Domnul primar, în afară de ăia 10.000 care vi-i i-am dat, eu vă mai dau încă 20.000.
GEORGESCU ION: Du-te domne de aici.
NICOLAE VALERICĂ: Deci, ascultaţi-mă! Păi ca să poţi să facem transferul ăla domne’… Deci, ascultaţi-mă!
GEORGESCU ION: Eu sunt acum…Eu sunt cu zilele oraşului.
NICOLAE VALERICĂ: Am înţeles.
GEORGESCU ION: Ăă.. pă 7, 8, vii ca să vorbim.
NICOLAE VALERICĂ: 7, 8 care? Acuma, luna iulie?
GEORGESCU ION: Iulie, vii pentru că fetele mele lucrează la raport.
NICOLAE VALERICĂ: Îhî!