Victima a mințit ca să-l scape pe polițist

0
  • În dosarul de folosire a funcției în scop sexual

Răsturnare de situație în dosarul unui agent de poliție, din Curtea de Argeș, judecat pentru folosirea funcției în scop sexual. În timpul procesului, prin intermediul fratelui său, a convins partea vătămată să-i mintă pe judecători. Tânăra a fost plătită cu suma de 3.000 de lei ca să își schimbe declarația. Nu i-a convins pe judecători, ba ma mult, a fost condamnată pentru favorizarea infractorului. M.Sandu
În anul 2020, în pandemie, la Poliția Curtea de Argeș a izbucnit un scandal după ce un agent de poliție de la Serviciul de Ordine Publică, aflat în timpul serviciului, i-ar fi propus unei tinere de 18 ani să facă sex cu el, ca să nu o amendeze din cauză că nu avea declarație pe propria răspundere impusă în starea de urgență. Partea vătămată, o tânără în vârstă de 18 ani, a făcut plângere și drept dovadă a depus la dosar și o înregistrare audio, făcută de ea, în care Viorel D. îi făcea propunerile indecente. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual și în februarie 2021 omul legii a fost trimis în judecată. La scurt timp după ce a început procesul la Judecătoria Curtea de Argeș, inculpatul a cerut strămutarea și dosarul a fost trimis la Judecătoria Topoloveni unde se judecă în prezent.

A susținut că l-a confundat pe concubin cu polițistul

Dintr-o hotărâre a Judecătoriei Topoloveni, reiese că după ce a fost trimis în judecată, Viorel D., prin interpuși, a reușit să o convingă pe tânără să își schimbe declarația, astfel încât el să scape de acuzații. Și cum totul are un preț, ca să-i mintă pe anchetatori i-ar fi dat tinerei suma de 3.000 de lei. ”În esenţă, s-a reţinut că în dimineaţa zilei de 05.04.2020 inculpaţii (…) agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeș, municipiului Curtea de Argeș, Biroul de Ordine Publică, fiind în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a pretins persoanei vătămate (…) în vârstă de 18 ani, oprită pentru verificarea documentelor, servicii sexuale pentru a-i nu aplica o amendă contravenţională deoarece circula fără a avea asupra sa declaraţia pe proprie răspundere, măsură impusă pe durata stării de urgenţă. Pretinderea serviciilor sexuale au fost solicitate de către inculpatul (…) atât cu ocazia opririi în trafic a persoanei vătămate (…) cât şi ulterior, în aceeaşi zi, când inculpatul a apelat-o telefonic cu număr necunoscut pe aceasta. Cauza menţionată mai sus s-a constituit ca urmare a plângerii penale formulate de numita (…) iar situaţia de fapt reţinută a avut la bază probatoriul administrat în cauză, inclusiv declaraţia numitei (…) dată în calitate de persoană vătămată. Cu toate acestea, la data de 11.11.2021, inculpata (…) fiind audiată în calitate de persoană vătămată în dosarul ###/216/2021 al Judecătoriei Topoloveni, şi-a modificat declaraţiile date la urmărire penală şi a relatat împrejurări care nu corespund adevărului, fiind în contradicţie cu ansamblul probator administrat în cauză, astfel că l-a ajutat pe numitul (…) trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a acestuia. Astfel, în faţa instanţei de judecată inculpata (…) în esenţă, a declarat că, la data de 05.04.2020, agentul de poliţie (…) nu i-a pretins favoruri de natură sexuală pentru ca acesta din urmă să nu o sancţioneze contravenţional, iar în legătură cu apelul telefonic din data de 05.04.2020, inculpata (…) a declarat că a fost în eroare, întrucât acea discuţie telefonică a avut-o cu concubinul acesteia care era plecat în străinătate. Întrucât acesta a apelat-o după un număr necunoscut, nu a recunoscut vocea concubinului, crezând că este agentul de poliţie (…)
Inculpata a subliniat cu convingere că agentul de poliţie nu i-a pretins favoruri sexuale, aceasta înţelegând totul greşit de frică”, reiese din rechizitoriul întocmit de procurori împotriva tinerei care din parte vătămată a devenit inculpat

Prețul trădării- 3000 de lei

Tânăra, acum în vârstă de 21 de ani, și-a dat seama ce prostie a făcut atunci când împotriva ei a fost începută urmărirea penală sub acuzația de favorizare a infactorului. Astfel, la audieri le-a spus adevărul anchetatorilor. ” Cu toate acestea, fiind audiată în cursul urmăririi penale în cadrul dosarului nr. ####/P/2021 a arătat că declaraţia dată în faţa instanţei la data de 11.11.2021 nu corespunde adevărului, procedând de maniera aceasta deoarece fratele inculpatului (…) numitul (…) a făcut presiuni asupra acesteia pentru a-şi schimba declaraţia, primind la schimb suma de 3000 de lei de la numitul (…) Acest aspect este confirmat şi de martorul (…), concubinul inculpatei, care a declarat că a primit suma de 3000 de lei personal de la (…) pentru ca inculpata să-şi modifice declaraţiile cu scopul de a-l favoriza, iar la data de 05.04.2020 nu a avut nicio convorbire telefonică cu inculpata, aspect pe care inculpata l-a relatat simetric opus cu prilejul audierii din data de 11.11.2021”, scrie în hotărârea Judecătoriei Topoloveni, potrivit Rejust.ro. Pentru a dovedi că tânăra a mințit în fața judecătorului, oamenii legii s-au folosit și de dosarul în care este judecat polițistul acolo unde există ca probă înregistrarea. Chiar dacă în timpul judecării omul legii nu a recunoscut că a avut acea discuţie telefonică, spunând că nu este vocea sa de pe înregistrarea telefonică, anchetatorii au stabilit ”dincolo de orice dubiu”, că numărul de telefon care a apelat-o pe tânără era folosit în acea perioadă de către agent.

Condamnată pentru favorizarea infractorului

În cursul procesului tânăra a cerut să fie judecată potrivit recunoașterii vinovăției. Ea a fost condamnată de Judecătoria Topolveni, pentru favorizarea infractorului la un an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, având o perioadă de supraveghere de 2 ani. În ceea ce-l privește pe polițist, procesul continuă, următorul termen fiind stabilit pentru luna noiembrie. Dacă va fi găsit vinovat, subofițerul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. În prezent, polițistul este pus la dispoziție și nu mai lucrează la Poliția Curtea de Argeș ci la o Secție Rurală.