135 de calculatoare donate la școli din județ

0

Asociația Ateliere Fără Frontiere a încheiat cea de a doua etapă a programului Dăm Click pe România 2023 prin care sute de calculatoare recondiționate sunt donate unor școli din țară. 10 unități de învățământ din județul Argeș au fost selectate după ce s-au înscris în program cu proiecte de educație și vor primi în total 135 de calculatoare. M.S.
În a doua parte a ediției Dăm Click pe România 2023, vor fi donate aproximativ 2000 de calculatoare către 154 de instituții educaționale din 40 de județe ale țării. Dintre acestea 135 vor veni la unități de învățământ din Argeș. Elevii și profesorii s-au înscris în program cu o propunere de proiect care susține educația, integrarea și formarea persoanelor din comunități defavorizate, prin acces la IT&C, calculatoarele urmând a fi destinate utilizării directe de către beneficiarii proiectului.

10 unități de învățământ pe lista câștigătorilor argeșeni

”Dăm Click pe România este un program al Asociației Ateliere Fără Frontiere care urmărește digitalizarea educației din România și scăderea decalajului educațional prin echiparea cu infrastructură digitală a organizațiilor educaționale ce activează în mediul rural sau urban marginalizat: grădinițe, școli, licee, organizații non-guvernamentale sau instituții publice cu caracter social”, anunță organizatorii.
În urma celui de-al doilea apel derulat în perioada 12 septembrie-12 octombrie 2023, 10 organizații din județul Argeș vor primi un total de 135 de calculatoare recondiționate, ajungând astfel la 1.412 de beneficiari. Acestea sunt:
•Școala Gimnazială Albeștii De Argeș
•Colegiul Național “Alexandru Odobescu”
•Școala Gimnazială ”Petre Tudose”, Structura Gimnazială Tufanu
•Asociația Broboți Pitești (Clubul de robotică al Colegiului I.C. Brătianu)
•Școala Gimnazială “Naum Râmniceanu” Corbi
•Asociația Youstars Events
•Școala Gimnazială Beleți Negrești
•Grădinița Cu Program Prelungit ”Albă ca Zăpada”
•Școala Gimnazială nr. 1 Pietroșani
•Liceul Tehnologic Astra
Calculatoarele donate în acest program sunt echipamentele IT uzate pe care Ateliere Fără Frontiere le obține în calitate de colector autorizat de la companii și diverse organizații, toate fiind recondiționate de persoanele din grupuri vulnerabile și dezavantajate care lucrează în educlick, unul dintre atelierele de inserție socio-profesională ale asociației.