Condamnat pentru furt de carduri în Franța

0

Prinde hoțul, dacă mai ai cum! Un piteștean are o condamnare în Franța, de 12 luni , pentru furt, înșelăciune și tentativă de înșelăciune. Autoritățile au cerut recunoașterea hotărârii străine în România și cererea s-a judecat la Curtea de Apel Pitești. Instanța a admis cerea și ar trebui ca bărbatul să își execute pedeapsa într-o închisoare din țara noastră, numai că, după ce a fost dată sentința acesta a dispărut. A fugit din țară, se pare că tot în Franța. M. Sandu
În luna iunie a acestui an, autoritățile din Franța cereau Curții de Apel Pitești să recunoască o hotărâre emisă de Tribunalul Judiciar din Paris împotriva unui piteștean, în vârstă de 47 de ani, condamnat definitiv la 12 luni închisoare, cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, înşelăciune şi tentativă la înşelăciune.
”La data de 30 iunie 2014 şi 26 iulie 2014, inculpatul împreună cu alţi autori, a sustras un card bancar, pe care l-a folosit ulterior, în mod fraudulos la diverse bancomate şi magazine, sustrăgând astfel suma totală de 7.898 euro.
De asemenea, a încercat să folosească același card bancar sustras în alte bancomate şi magazine pentru suma totală de 1.275 euro. Faptele săvârşite au corespondent în legislaţia României”, se arată în motivarea sentinței Curții de Apel Pitești.
Magistrații au admis cererea și au dispus ca bărbatul să execute pedeapsa în România, așa cum cereau autoritățile franceze. Decizia a fost dată de 20 septembrie și a rămas definitivă peste 10 zile, prin neapelare.
Atunci polițiștii au vrut să pună în executare mandatul de executare emis de instanță dar nu l-au mai găsit pe bărbat. Când l-au căutat, au aflat că acesta a fugit în străinătate, se pare că tot în Franța.

Căutat prin Interpol

Chiar dacă se află în Franța, autoritățile de acolo nu mai au nico problem cu piteșteanul acesta având de executat o pedeapsă în România. Oamenii legii au cerut emiterea unui mandat european pentru a-l găsi în străinătate și a obține extrădarea lui. Judecătorii au repins cerea. Magistrații au explicat că ar fi putut să emită mandatul dacă inculparul ar fi avut de executat cel puțin un an de închisoare. Nu a fost posibil din cauză că din pedeapsa de 12 luni, a fost dedusă o zi, ziua în care acesta a fost reținut pentru 24 de ore ulterior fiind eliberat. Astfel, pentru o zi a scăpat de mandatul european. Ca să dea totuși de urma piteșteanului, a fost emis un mandat de urmărie intenațională de către Centrul de Cooperare Poliţienească – Biroul Naţional Interpol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.