Galben-verzii, merg după puncte la Tg Jiu!

0
  • Liga 2, Etapa 10: Viitorul Tg Jiu – CS Mioveni, duminică, ora 11:00

Pentru CS Mioveni urmează o serie de 3 meciuri accesibile din care poate să scoată multe puncte, dacă echipa va avea aceeași evoluție ca înainte de întreruperea campionatului pentru meciurile Naționalei. S.M.
Galben-verzii vor juca duminică în deplasare la Viitorul Tg Jiu, apoi în următoarele week-end-uri vor primi vizita celor de la Concordia Chiajna și CS Tunari.
Primul meci din această este programat în acest week-end, duminică, la Tg Jiu cu Viitorul Pandurii, o echipă care nu prea a rupt gura târgului până acum și care se pare că este mai mult specialistă în egaluri, până acum. Gorjenii sunt pe locul 11 în clasament cu 12 puncte, obținute în urma a două victorii și 6 remize. Cele două succese au venit acum 3, respective 4 etape: 2-1 cu Corvinul și 2-1 la Spartac. Pe propriul teren, Viitorul are 5 meciuri jucate în care a obținut o victorie o (2-1 cu Corvinul), 3 remize (0-0 cu FC Argeș, 1-1 cu Csikszereda, 2-2 cu Concordia Chiajna) și a suferit o înfrângere (0-2 cu Ceahlăul), goalverajul fiind negativ, 5-6. De partea cealaltă, CS Mioveni este pe locul 4 în clasament cu 16 puncte și este îndreptățită la mai mult având în vedere că vine după 3 victorii consecutive.
Echipa lui Schumacher este și neînvinsă în meciurile din deplasare jucate în acest sezon: două victorii (1-0 la Ceahălul, 2-0 la Corvinul) și două remize (0-0 la FC Argeș și 0-0 la Csikszereda).