Vin banii pentru reabilitarea Școlii Budeasa

0

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a anunţat că a alocat bani pentru a consolida clădirile cu risc seismic ridicat. Printre acestea se numără o şcoală din comuna Budeasa. În ultimii 30 de ani, s-au consolidat doar 26 de clădiri, iar 19 sunt numai din Bucureşti.
”Consolidarea clădirilor cu risc seismic rămâne o prioritate majoră a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi a mandatului meu pentru că dezvoltarea unei ţări nu se poate face doar reacţionând la situaţii de criză sau stimuli sporadici ori investind doar atunci când ceva ne surprinde sau ne sperie. Această schimbare s-a produs: avem viziune, avem bani, avem legislaţie, dar avem nevoie şi de implicarea tuturor autorităţilor locale, întrucât reducerea riscului seismic atât la clădirile publice, cât şi la blocurile de locuinţe este o responsabilitate comună, iar măsurile propuse se adresează deopotrivă cetăţenilor şi autorităţilor”, a notat ministrul, pe pagina sa de Facebook, potrivit Hotnews.ro.
În Argeş este vorba de “Consolidare seismică şi renovare energetică moderată a clădirii Şcolii Gimnaziale Caloteşti, corp B, din comuna Budeasa.
Veştea a semnat recent 3 contracte de finanţare, în valoare de 124.050.098,37 de lei. Cu aceşti bani se vor consolida Şcoala Gimnazială Caloteşti din comuna Budeasa (jud. Argeş), Palatul Administrativ din judeţul Dâmboviţa şi Liceul “Voievodul Mircea” din Târgovişte. M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.