Bola cumplită de care suferă a dus-o pe o câmpulungeancă în pragul disperării. Ieri, femeia, în vârstă de 53 de ani, a încercat să se sinucidă la Pitești. Femeia s-a dus la podul de peste râul Argeș, la intrarea în oraș și a sărit în apă. A fost scoasă de pompieri și a fost tranportată la spital.
În jurul orei 8.00, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină la podul de peste râul Argeș ,acolo unde o femeie a fost zărită în apă. ” S-a intervenit pentru degajarea unei persoane de sex femimin, în vârstă 53 de ani, găsită în apă. A intervenit un echipaj cu o barcă. La locul solicitării s-a constatat că nu este nevoie să se intre cu barca pentru că femeia era aproape de mal. Au intrat pompierii după ea în apă, au extras-o și au predat-o, conștientă, unui echipaj SMURD de prim ajutor calificat care a transportat-o la spital”, a precizat Ionuț Turnaru, ofițer de relații cu presa al ISU Argeș.
În timpul intervenției femeia le-a mărturisit salvatorilor că suferă de o boală gravă și că nu vrea să mai trăiască. Pentru că afară temperaturile erau de scăzute, femeia, despre care nu se știe cât timp a stat în apă, avea hipotermie. De asemenea a fost diagnosticată și cu agitație psihomotorie, cel mai probabil în urma tentativei de suicid. La fața locului s-au deplasat pentru cercetări și polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești. M.Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525