La Baza Salvamont Argeș de la Cota 2000 are loc „Tabăra Națională de pregătire a unităților canine pentru căutarea în mediu natural”. Această tabără de pregătire de vară este una obligatorie pentru menținerea brevetului câinilor salvatori.
La antrenamente au asistat și cățeii cei noi ai Salvamont Argeș, inclusiv nepoata lui Helios, primul câine din România care a obținut brevetul de câine salvator.
Participă câini din 7 județe
„Până pe 2 noiembrie, la baza de la Cota 2000 a Salvamont, de pe Transfăgărășan, se desfășoară o tabără națională de pregătire pentru căutarea în mediul natural. Este condiție obligatorie de menținere a brevetului de câine de avalanșă și mediul natural. Această tabără de pregătire de vară este una obligatorie pentru menținerea brevetului câinilor salvatori, iar noi organizăm această tabără de două ori pe an, aici, pe Transfăgărășan. Anul acesta, prima a fost organizată în luna iunie. La această tabără din această perioadă, avem conductori și câini din șapte județe. Vestea bună este că pregătim și o nouă generație de câini salvatori, și în Argeș și în alte județe. Așa că, ceea ce am pornit de la Argeș s-a extins la nivelul întregii țări, La acest moment avem 31 de brevete” a precizat Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeș. M.D.