De cum s-a lăsat frigul și oamenii au început să aprindă focurile în sobe, au apărut problemele din cauza coșurilor de evacuare a fumului. La Nușcoara o casă a luat foc în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar pompierii au constatat că focul ar fi fost provocat de coșul de fum deteriorat. Flăcările au distrus acoperișul și bunurile în imobil. Din fericire, militarii au oprit extrinderea flăcărilor la alte două case, situate în aceeași curte.
Pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost alertați cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință din localitatea Nucșoara,în jurul orei 2.00. Când militarii au ajuns la fața locului s-a constatat că incendiul cuprinsese întreaga casă, în suprafață totală de 150 mp, fiind afectate bunurile din interior, tâmplăria și acoperișul. Din fericire, cei aflați în casă la momentul izbucnirii incendiului, au reușit să iasă afară înainte ca focul să se extindă la întreaga construcție. ”Pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru a evita extinderea flăcărilor la două case învecinate, au acționat pompierii cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, alături de un echipaj cu o autospecială pentru stingerea incendiilor de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) al localității Domnești și personal al SVSU Nucșoara. Pentru a asigura primul ajutor calificat la nevoie, la fața locului au fost prezenți paramedicii SMURD cu o ambulanță de tip B2”, au transmis reprezentanții ISU Argeș.
În urma cercetărilor efectuate, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coșul de fum deteriorat. M.S.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525