Pompierii au detonat proiectilele găsite de cetățeni

0

La sfârșitul săptămânii, într-un poligon specializat din comuna Suseni a fost distrusă muniția neexplodată găsită de cetățeni în cursul acestui an, în diverse localtități. Proiectile, grenade sau alte muniții, toate provenind din timpul celor două războaie, au fost detonate controlat, de către specialiștii din cadrul ISU Argeș. 
Muniția neexplodată găsită de cetățeni și ridicată de reprezentanții ISU Argeș este transportată și depozitată în condiii de siguranță de reprezentanții Protcției Civile. Detonarea se face periodic, într-un poligon din comuna Suseni. Este a doua misiune de distrugere controlată din acest an, iar de această dată au fost asanate proiectile explozive, grenade și alte elemente de muniție. ”Pe timpul misiunii, un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul de Pompieri Bradu și Punctul de Lucru Rociu, au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere ale incendiilor și intervenția medicală, la nevoie. Nu au fost incidente, iar pentru asigurarea restricționării traficului în zonă și siguranței în poligon, la fața locului, au fost prezente câte un echipaj de la Inspectoratele de Jandarmi și de Poliție ale județului Argeș”, a tranmis Ionuț Tunaru, ofițer de relații cu presa al IPJ Argeș.

Pericol de explozie!

Reprezentanții ISU Argeș le reamintesc cetățenilor care descoperă proiectile din timpul Primului Război Mondial sau din timpul celui de Al Doilea Război Mondial Dat, că pericolul producerii unor explozii este deosebit de mare. Pentru a evita accidentele cei care le găsesc nu trebuie să le atingă, să nu le lovească sau să le miște din locul în care au fost găsite și să nu demonteze componentele muniţiei sau să le depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi.
”Pirotehnicienii argeșeni reamintesc cetăţenilor că aceste elemente sunt foarte periculoase. În ciuda stării acestora de degradare, munițiile rămase neexplodate pot fi încă active și manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii. Totodată, trebuie să știți faptul că persoanele care găsesc elemente de muniție neexplodate, au obligația de a apela numărul unic de urgență 112, pentru a anunța ce au constatat, în caz contrar autoritățile vor aplica sancțiuni potrivit legislației în vigoare”, au transmis reprezentanții ISU Argeș. M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.