■ Costurile imense au fost semnatele de locuitori în spațiul public
Lucrurile nu par a fi așa de simple la Ștefănești, acolo unde în satul Golești se bagă gaze și se face racordarea la rețea. S.M.
Astfel, locuitorii orașului au semnalat, prin diverse postări pe facebook situația reclamând costurile foarte mari pe care trebuie să le suporte pentru a beneficia de gaze, intrebarea finală pe care aceștia și-o pun, fiind ”Unde mai sunt fondurile europene sau locale alocate lucrării, dacă locuitorilor li se cer și bain foarte mulți pentru racordare?”. Problema a fost sezizată pe Facebook pe Grupul Șetefănești, orașul meu, de către o locuitoare: ”Apropo de realizari în orașul Ștefănești. După 30 de ani de așteptare, când în sfârșit am văzut că se realizează și pentru satul Golești racordarea la rețeaua de gaze și cu toții ne-am bucurat că se face și pentru noi ceva, știți cât costă această „mare realizare” pentru o familie obișnuită? Cam între 8.000 -15.000 lei. Da, da, am scris bine, merge până la 150 milioane lei vechi, nimeni nu știe încă de unde sumele astea. Dar vă întreb eu pe dv., cum … (n.r. cenzurat) …… au ajuns ei la cifrele astea, de ce în unele zone ale Ștefăneștiului s-au băgat gaze pe câteva milioane lei vechi și la noi ne costă suta? Vreau să știu și eu așa, din pură curiozitate, cât au costat gazele pe Valea Mare sau pe Ștefănesti sat? Dacă vrea careva din concetățenii noștri să scrie aici…. Cum crede Primăria și Distrigazul că poate o familie să suporte costul acesta de 100, 150 milioane doar să i se aducă contorul de gaze la poartă?”
Iar comentariile au apărut imediat:
”Dar mai curios, este faptul cum se fac aceste antecalculații?? Doi vecini, cu conductă la 2 metri de gard, unul are de achitat 7000 lei, celalalt 6000 lei… sau altul care se presupune că trebuie să facă subtraversare, are tot 7000, la fel ca cel cu conducta la 2 metri de gard…..Ar trebui sesizat OPC.ul…. Ce subcontractori, ați angajat, de fiecare are o formulă de calcul pentru aceste costuri exorbitante pentru niște oameni normali?”
” De cei cu 15000 ce să mai zicem? Ne-o aduce gaz din Emirate!! Când în toată țara asta s-au bagat utilitati pe fonduri europene, noi trebuie sa plătim bani grei frate pentru un dram de confort si civilizație. La ce taxe de oraș plătim, hai să plătim și taxa asta exorbitantă pentru o amârâtă de conductă. Abia aștept și canalizarea, că mă apuc să pun și pentru aia vreo sută de milioane deoparte, o nimica toata… Și dacă vor să facă ceva trotuare, lasă că le dam tot noi bani, că avem de unde”
” Păi eu ce sa mai zic, că, să vin cu conducta de la muzeu până la casă mă costă 200 mii Ron, adică 2 miliarde de lei vechi ,iar de la poartă până la casă încă 200.000 de mii, pentru că zic ei că sunt scumpe materialele!”
”Pe mine mă costă 13000mii lei dacă fac cu (….), dar care nu el face branșarea, ci un subcontractor. Dar se poate face și cu o firmă agreată de tine. Am găsit firmă care face lucrarea cu 6500lei (subtraversare).”