Un recidivist inclus în Registrul agresorilor sexuali a atacat din nou, la Pitești. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a urmărit o minoră până în scara unui bloc și acolo a atacat-o. A pipăit-o în zona intimă. În urmă cu 10 ani, individul a mai avut de executat o pedeapsă de 7 ani și 4 luni după ce a violat o tânără și a încercat să violeze alte două fete. M.Sandu
Atacul a avut loc pe 1 noiembrie, în jurul orei 14.00. O adolescentă, în vârstă de 17 ani, a fost urmărită de un bărbat până în scara blocului. Acolo individul a prins-o și imobilizat-o apoi a început să o pipăie în zona intimă. Fata s-a zbătut , a scăpat și agresorul a fugit . Când a reclamat la Poliție, minora a spus că nu-l cunoaște pe bărbat dar l-a descris. Individul a fost identificat la scurt timp, acest fiind inclus în Registrul agresorilor sexuali. Este vorba de Eduard Gheorghe O., de 38 de ani, din Pitești. Agresorul sexual a fost reținut miercuri, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale.
A comis un viol și două tentative de viol
Piteșteanul este cunoscut pentru infracțiunile de natură sexuală. În 2014, a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea a trei fapte. În mai 2013 a avut o tentativă de viol asupra unui fetei, în ianuarie 2014 a avut o altă tentativă asupra altei tinere și în aprilie 2014 a violat o fată. A fost condamnat de Judecătoria Pitești la 10 ani închisoare, în noiembrie 2014. Tot atunci a fost obligat de judecători să-i plătească fetei violate 18.000 de euro daune morale și uneia dintre cele două tinere asupra cărora a avut tentativa de viol, suma de 20.000 de lei. Cealaltă victim nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul a atacat sentința și judecătorii Curții de Apel Pitești, i-au admis contestația și i-au redus pedeapsa de la 10 ani la 7 ani și 4 luni. De asemenea, daunele morale au fost reduse la 10.000 de euro pentru victima violului. Eduard Gheorghe O. a fost eliberat acum aproximativ 4 ani. A plecat în Anglia acolo unde se spune că ar fi comis o nouă agresiune sexuală și a fost închis. A revenit în România acum aproximativ 6 luni. Ieri, bărbatul a fost dus la Judecătoria Pitești cu propunerea arestării preventive. Magistrații Judecătoriei Pitești au admis cererea și au emis pe numele bărbatului un mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, decizie pe care Eduard Gheorghe O. a atacat-o cu contestație, în timp ce se afla în sala de judecată, imediat după ce a aflat sentința.