La începtul lunii decembrie, la Spitalul Județean de Urgență Pitești va intra în criză de medici ATI angajați pe contract de muncă. Deși spitalul are mai mulți medici ATI colaboratori, aceștia pot asigura două linii de gradă, care încep după-amiază de la ora 15.00. În cursul dimineții, va rămâne un singur anestezist care să asigure intervențiile din Blocul Operator și să monitorizeze pacienții din secția ATI, ceea ce este imposibil. Soluția ar fi să fie găsit un medic specialist pentru a fi detașat la Spitalul Județean de Urgență. M.Sandu
În încercarea de a găsi o soluție, prefectul Radu Perianu a convocat ieri dimineață o nouă ședință cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Argeș și ai spitalelor din județ. Ca să se poată rezolva problema, la masa discuțiilor ar fi trebuit să se întâlnească toate părțile implicate, numai că, au lipsit cei mai importanți reprezentanți, respectiv cei ai Consiliului Județean Argeș, insituție în subordinea căreia se află Spitalul Județean de Urgență Pitești și managerul unității, Adriana Moflea. Au fost fost prezenți medicul ATI Luminița Gabenu și directorul medical al SJU Pitești, Costin Ștefan. Se spune că managerul SJU era ieri în concediu. ”Direcția de Sănătate Publică Argeș va convoca întrunirea Comitetului director județean, for instituțional aflat în subordinea Consiliului Județean Argeș, din care fac parte reprezentanţii autorităţilor judeţene şi locale, ai autorităţilor de sănătate publică judeţene, ai casei judeţene de asigurări de sănătate şi ai asociaţiilor de cadre medicale, pentru a manageria această situație așa cum este prevăzut în Ordinul pentru aprobarea Planurilor regionale de servicii de sănătate. De asemenea, DSP Argeș va înștiința și va cere sprijin în această problemă, Ministerului Sănătății”, a declarat prefectul Radu Perianu după ședință.
Un medic este bolnav, altul a demisionat
În prezent, la Spitalul Județean de Urgență Pitești au contracte de muncă trei medici anestezișți, însă numai doi lucrează, cel de-al treilea fiind în incapacitate de muncă din motive medicale. De la 1 decembrie va mai rămâne un singur medic, respectiv șefa secției, Luminița Galbenu, după ce un coleg a demisionat. Situația este una de criză, chiar dacă unitatea are încheiate7 contracte de prestări servicii, cu medici ATI care vin și asigură gărzile. ”De luna viitoare, personal angajat titular activ al Spitalului Județean Județean mai sunt doi medici, unul dintre ei fiind bolnav și se află în incapacitate temporară de muncă. Asta înseamnă că va fi îngreunată activitatea curentă în cursul dimineților, adică în blocul operator și să asigure monitorizarea pacienților din secție. Soluția ar fi să vină un medic din altă parte ca titular sau să fie detașat un alt medic de la o altă unitate. Ar putea fi făcută o solicitare la Ministerul Sănătății să găsim un medic ATI”, a declarat directorul Direcției de Sănătate Publică Argeș, Sorina Honțaru.
Sunt 7 medici care fac doar gărzi
Poate părea bizar faptul că un spital care a încheiat 7 contracte de prestări sevicii cu medici ATI se află în criză de specialiști în acest domeniu. Explicația ar fi una simplă. Medicii preferă să lucreze în mai multe spitale sau la unități private, pe contracat de prestări servicii, de unde obțin venituri cu mult mai mari decât dacă ar fi angajați cu contract de muncă într-un spital acolo unde ar trebui să lucreze zilnic, în plus să facă și gărzi. ” Pe contract de prestări servicii sunt 4 medici (specialiști primari) și 3 rezidenți pe ATI. Sunt medici colaboratori care fac gărzi atât la noi cât și la spitale din ate județe, Vâlcea, Dâmbovița etc. Spitalul împreună cu Consiliul Județean au făcut numeroase eforturi de a atarge noi medici. Li s-a oferit locuință de serviciu iar posturile au fost scoase de nenumărate ori la concurs fără a se prezenta vreun candidat”, a declarant medicul Costin Ștefan, director medical al SJU Pitști. Astfel de la 1 decembrie, de dimienață până la ora 15.00 ar trebui să lucreze un singur medic ATI care timp de aproximativ 8 ore va trebui să supravegheze pacienții în stare critică internați pe Secția ATI, dar și să facă anestezii pentru pacienții care vor fi operați. Aici ar trebui spus că SJU Pitești dispue de 10 săli de operații în Blocul Operator, iar dacă se vor face intervenții chirurgicale în mai multe săli simultan, acel un singur medic ar trebui să se împartă pentru fiecare sală, cee ace ese imposibil.
După ora 15.00, sunt asigurate două linii de gardă cu medicii colaboratori. Aceștia lucrează de la ora 15.00 până a doua zi dimineață, iar sâmbătă și duminica fac găzi de 24 de ore.