■ Gospodarii trebuie însă să respecte reguli, iar cumpărătorii sunt sfătuiți să le urmărească
Susținerea creșterii tradiționale a porcului în gopodării și a proprietarilor de porci din mediul rural este o prioritate a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), fiind transmisă clar de către DSV Argeș. S.M.
Astfel, creșterea, sacrificarea porcilor în gospodăria țărănească și comercializarea acestora nu va fi interzisă. DSV transmite argeșenilor, mesajul national al ANSVSA că își vor putea sacrifica fără probleme porcii de Crăciun, în propriile gospodării. În acest sens, ANSVSA modifică Ordinul care aprobă Normele specifice de aplicare a Legii, prin introducerea unei prevederi prin care se pot comercializa porcinele din gospodărie numai în condițiile în care un medic veterinar de liberă practică împuternicit de DSVSA județene, va completa o fișă de examinare clinică, care certifică statusul de sănătate al animalului respectiv (care trebuie să fie identificat și înregistrat în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor – SNIIA). Prevederea are în vedere stabilirea stării de sănătate a animalului care urmează a fi comercializat, astfel încât să împiedice mișcarea animalelor care ar putea contribui la răspândirea virusului Pestei Porcine Africane. În vederea asigurării concordanței cu Regulamentul (UE) însă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a elaborat și emis două acte normative esențiale prin care se aprobă normele specifice de aplicare a legii care stabilește condițiile și cerințele de biosecuritate pentru exploatațiile noncomerciale de porcine.
Cu această ocazie, ANSVSA reamintește tuturor deținătorilor de exploatații noncomerciale de porcine importanța respectării normelor de biosecuritate și a regulamentelor în vigoare, în vederea prevenirii și combaterii pestei porcine și a altor riscuri asociate.