Cu prilejul Zilei Naţionale a României, Centrul Cultural, Primăria orașului și Consiliul Local Mioveni invită locuitorii orașului pe 1 Decembrie în centrul orașului, acolo unde vor avea loc o serie de manifestări dedicate. S.M.
Astfel, locuitorii din Mioveni se pot bucura de sărbătoarea tuturor românilor fiind invitați să ia parte la manifestările oficiale organizate pentru marcarea acestui eveniment, cu profunde semnificaţii istorice. Ca în fiecare an, festivităţile vor începe cu ceremoniale religioase și depuneri de coroane la toate Monumentele Eroilor din cartierele orașului (Racovița, Făget, Colibași, Clucereasa, Școala Liviu Rebreanu – ora 12:00 și apoi Centru – ora 13:00), urmate de evenimentul central, programat pentru ora 13.00, în Centrul Civic din Mioveni. Aici, oficialitățile locale și județene vor asista la o slujbă de pomenire a eroilor neamului, vor rosti alocuțiuni, urmate de depuneri de coroane și un recital al Fanfarei Județene “Constantin Brâncoveanu”, Vâlcea. Manifestarea dedicată Zilei Naționale se va încheia cu o paradă militară și defilarea Gărzii de Onoare, formată din reprezentanți ai MApN , Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș, ISU Argeș și Agenția Națională a Penitenciarelor – Penitenciarul Mioveni.
În programul Zilei Naționale de la Mioveni, de la ora 10:00, va avea loc și premierea cuplurilor care aniversează 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, acordarea diplomelor și remunerațiile avînd loc în Sala de ședințe a Primăriei.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525