Premianții Argeșului, recompensați!

0

 

Radu Perianu, Prefectul județului Argeș,  a înmânat astăzi 14 medalii de onoare în cadrul ceremoniei de premiere organizată cu ocazia Zilei Naționale a României.

„Evenimentul este proiectul meu de suflet! A plecat de la faptul că mi-am dorit ca într-o lume în care lucrurile rele se află mai repede ca cele bune, să oferim exemple pozitive. Îmi doresc ca Argeșul, ca toată țara să vadă prin cei premiați faptul că avem modele de bune practici, că sunt profesioniști în activitatea profesională și campioni la omenie.

Alături de reprezentanții instituțiilor de ordine publică, de intervenție în situații de urgență, avem trei tineri sportivi minunați care, prin munca lor, au dus România pe podiumul mondial” a fost mesajul transmis de Radu Perianu, Prefectul județului Argeș.

Lista premianților:

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș 

Plutonierul major Cătălin Cristescu- Detașamentul Mioveni.

Pe timpul unei excursii la muntele Athos, a intervenit la un accident rutier produs în Grecia. A extras conducătorul autoturismului răsturnat, i-a acordat primul ajutor și a asigurat măsurile specifice pentru a evita izbucnirea unui incendiu.

Plutonier adjutant Gabriel Bădoiu – Detașamentul Câmpulung

După ce și-a luat băiatul de la școală, a observat un accident rutier în care un biciclist a fost lovit de către un autoturism. A oprit și a preluat rapid gestionarea situației, îndrumând trecătorii să sune la 112, iar el a lucrat pentru a stabiliza starea biciclistului ce rămăsese întins pe stradă, în urma impactului.

Iulia Mădălina Soare

Este voluntar în cadrul Programului național “Salvator din pasiune” și contribuie activ la siguranța argeșenilor prin intervențiile ei alături de echipajele SMURD, dar și prin participarea la activitățile de educare a populației în acordarea primului ajutor calificat.

A determinat-o faptul că, prin indicațiile operatorului de la 112, a reușit să dea o șansă la viață unei persoane dragi. A aplicat manevrele de resuscitare până la sosirea unui echipaj medical și din acel moment și-a propus să facă tot mai cunoscut modul în care poți salva vieți.

Jandarmeria Argeș: Plutonier adjutant șef Păunescu Gheorghe Cosmin, din cadrul Postului de Jandarmi Montan Arefu

Cu o experiență de 14 ani în misiuni de salvare, în Sâmbăta Mare a acestui an a participat la o misiune foarte dificilă. Deși afară erau puțin peste 0 grade,  nu a ezitat să coboare într-o prăpastie de aprox. 6 metri pe Valea lui Stan, pentru a acorda ajutor unei persoane căzute. Intervenția a fost îngreunată nu doar de condițiile de vreme, ci și de faptul că plt.adj.șef Păunescu Cosmin a fost nevoit să intre în apa rece de izvor pentru a putea ajunge la victimă. Răsplata a fost însă pe măsură efortului depus- victima a fost salvată. 

Inspectoratul de Poliție al județului Argeș 

Agent Alin Perșinaru 

Cu calm și cunoștințe de prim ajutor, polițistul a intervenit imediat în momentul în care un bărbat s-a înecat cu mâncare într-un magazine. A recunoscut simptomele obstrucției căilor aeriene și a aplicat  manevra Heimlich. A reușit să elibereze căile respiratorii și persoana a putut respire din nou. 

Garnizoana Pitești 

Sublocotenent Andra-Ligia Roncea, medic specialist Urgențe 

Este medicul ce face naveta de mai multe ori pe săptămână între Pitești și Spitalul din Roșiorii de Vede. Doctor al Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Militar Pitești și singurul medic din UPU Roșiori. Explicația este aceea că nu a vrut să își lase baltă colegii din după ce a devenit medic în Pitești. Un exemplu de colegialitate din care mulți ar avea de învățat. Și asta nu este tot, pentru că sublocotentul este implicat în activități ce implică predarea manevrelor de prim-ajutor în școli civile și școli militare. 

Plutonier adjutant principal Florin Cotolan 

Are peste 30 de ani experiență în cadrul Centrului Militar Județean și nu s-a dat niciodată la o parte din vreo misiune cu implicații directe în județul Argeș. 

Este omul care aduce la masă toți factorii în cazul unei mobilizări pentru un  potențial conflict. Pe timp de pace, toate planurile, documentele sunt realizate de către subofițerul legătură între instituții și operatori economici. În caz de conflict, fiecare știe misiunea pe care o are datorită domului plutonier adjutant principal Florin Cotolan. Este și omul care a îndrumat foarte mulți tineri din Argeș spre haina militară. 

Salvamont Argeș 

Andrei Nicuț, Paul Dăscălescu, Florin Popescu, Cornel Zarescu 

Echipa de salvatori montani este cea care era de serviciu atunci când o turistă din Polonia a pierdut portofelul în care avea o sumă mare de bani, toate actele, dar și telefonul mobil. A fost o intervenție mai puțin obișnuită și care a necesitat eforturi, în primul rând pentru a identifica posesoarea. Îi căzuse borseta undeva la cota 2000 și chiar s-a luat legătura cu Ambasada pentru finalul fericit al acestei situații. Toate bunurile i-au fost înapoiate.  

Bianca-Ioana Ivan- campioană mondială la Ashihara Karate, categoria fete juniori, -18 ani, -60 kg. 

După patru meciuri contra unor adversare din Uzbekistan și România, la vârsta de 17 ani, Bianca a devenit cea mai bună din lume. Titlul l-a obținut anul acesta, în Japonia. Este îndrăgostită de acest sport, vrea să devină kinetoterapeut și pentru competiția mondială a avut antrenamente zilnice. 

 

Eriko Nițu – campion mondial Ashihara Karate, categoria seniori 18-44, -70 kg, proba new style. Eriko face sport de la 12 ani, se antrenează atât la Ashihara Karate cât și la Kickboxing. A avut sute de meciuri până acum, iar în Japonia, acolo unde a obținut titlul mondial, a avut competitori din China, Japonia, Germania, Afganistan. Acum, Eriko va lua o scurtă pauză de la competiții ca să se pregătească pentru o altă etapă importantă din viața lui- bacalaureatul și admiterea la Politehnică. 

 

Ana Maria Vătafu- vicecampioană mondială Ashihara Karate, categoria cadeți. 

 

A urcat pe podiumul mondial anul acesta, în Japonia, după 3 meciuri grele și a învins chiar o sportivă din România în lupta care i-a adus titlul. Face Ashihara Karate de un an și 8 luni, are 13 ani, este în clasa a șaptea și, pe lângă liceu, se pregătește și pentru Mondialul viitor. În Japonia, momentul victorie a fost emoționant pentru ea, dar și pentru tatăl ei care a fost prezent și care a avut ocazia să o vadă pe podium, pentru că este și antrenorul ei.