Și-a bătut concubina pe stradă

0

Luni, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, privind săvârșirea infracțiunilor de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse și lovirea sau alte violențe, și au reținut un bărbat de 42 de ani, din Poienarii de Muscel. I-a bătutu fost concubine pe stradă la Câmpulung, a tranmsis IPJ Argeș. Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în ziua de 26 noiembrie a.c., în timp ce se afla pe raza municipiului Câmpulung, Alin C. a bătut-o pe fosta concubină, încălcând, astfel, ordinul de protecție emis de instanța competentă. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive și împotriva lui a fost dispus controlul judiciar pentru 60 de zile.