„Să consacrăm unirea gândurilor, unirea sufletelor, dar şi unirea în muncă roditoare, prin strigătul: trăiască România mare, puternică şi unită!“ (Regele Ferdinand I al României – 1 decembrie 1918, Alba Iulia).
Pentru fiecare român, iubitor de Patrie și de Neam, Ziua Națională a României – 1 decembrie, este un moment de sărbătoare și de solemnă omagiere a istoriei noastre, dar și de sfântă aducere aminte despre eroii români, care s-au jertfit pe toate câmpurile de luptă, pentru înfăptuirea idealului național de secole, și anume: Sfânta și Marea Unire de la 1 decembrie 1918.
Acum 105 de ani, români din toate regiunile istorice, animați de simțăminte patriotice puternice, s-au îndreptat către Cetatea Alba Iulia, anticul Apoulon, pentru a desăvârși, cel mai puternic act din istoria României. Cu inimi însuflețite de dragoste de țară, dar mai ales cu nădejde și credință fierbinte în Dumnezeu, românii au venit să dea mână cu mână într-o țară unită și să pună ultima piatră unghiulară la zidirea deplină a Edificiului Național Român.
Actul Unirii Transilvaniei cu Patria Mamă, de la 1 decembrie 1918, din Cetatea unde Domnitorul cu numele de arhanghel, Mihai Viteazul, realiza la anul 1600, prima unire a românilor, reprezintă mai presus de orice, evenimentul istoric principal al României și totodată, începutul istoriei românilor liberi.
Astfel, Alba Iulia se dovedește „a fi cel mai istoric oraș al Neamului Românesc”, precum au remarcat, în discursurile lor, bărbații făuritori ai Marii și Sfintei Uniri.
În decursul zbuciumatei noastre istorii naționale, Biserica Ortodoxă Română a contribuit semnificativ la unitatea de Neam și Țară, cultivând în sufletele tuturor românilor, iubitori ai Patriei Străbune, în perioadele cele mai grele, conștiința trează, că ei au aceeași obârșie, credință și năzuință sfântă pentru unire.
Biserica Străbună, a iubit și a slujit totdeauna Poporul Român, și a fost inima prin care românii nu și-au pierdut niciodată speranța și au cultivat nădejdea vie, că într-o bună zi, se vor ruga și vor viețui în pace, într-o țară neatârnată.
Slujitorii Bisericii, împreună cu toată suflarea românească intelectuală, au pregătit poporul, întărind dorinţa firească de unitate. De aceea, se cuvine să spunem și noi cu poetul George Coşbuc, aceste versuri: „Sânt inimă-n inima neamului meu / Şi-i cânt iubirea şi ura – / Tu, focul, dar vântul ce-aprinde sânt eu; / Voinţa mi-e una, că-i una mereu / În toate-ale noastre măsura”.
În curgerea vremii, slujitorii Bisericii, mai ales preoții eroi, care au însoțit vitejii ostași în lupta pentru eliberarea națională, aducându-le alinare duhovnicească și împărtășind cu aceștia bucuriile și necazurile, tristețile și victoriile, jertfindu-și uneori și viața, s-au identificat mereu cu năzuinţele poporului nostru de dreptate socială, independenţă, libertate şi unitate naţională, participând, prin „cuvânt şi faptă eroică”, la marile evenimente din istoria națională, înscriindu-şi numele cu litere de aur în Cartea Istoriei Poporului Român.
Biserica Străbună, a constituit speranța unui popor asuprit că, într-o bună zi, românii din cele zece provincii istorice, să fie uniți sub același sceptru, iar această zi sfântă, avea să fie ziua de 1 Decembrie 1918, când peste 100.000 de oameni, adunați în cetatea Alba Iuliei, au proclamat solemn, Unirea Transilvaniei cu Regatul României.
Așadar, astăzi, la zi de mare praznic național, binecuvântăm și felicităm pe toți românii de pretutindeni și ne rugăm Domnului Dumnezeu, să ne ajute pe fiecare în parte, să păstrăm și să sporim unitatea națională, să fim mai buni și să reverse în inimile și în cugetele noastre dragostea, bucuria și demnitatea, de a ne numi români, oriunde suntem în lume!
Binecuvântează Doamne, România Una și Nedespărțită și să dăinuie în veci, Patria Mamă și credința Străbună a Neamului Românesc!
Cu preţuire și doriri de tot binele, Vă întâmpină,
† Calinic
Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului
