Un tânăr, în vârstă de 24 de ani, a provocat un scandal în apropierea blocului G1 din cartierul piteștean Războieni. Era beat criță și a provocat conflictul fără un motiv concret. Acesta a fost reținut, la câteva zile după eveniment, fiind acuzat că a lovit doi bărbați. M.S.
Ancheta a fost făcută de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești. Oamenii legii au fpst sesizați pe data de 28 noiembrie, că un tânăr provoacă scandal. Un echipaj a mers la blocul G1 și a constatat că fiind sub influența alcoolului, Mihai P., de 24 de ani s-a luat la ceartă cu doi bărbați pe care îi cunoștea. Tânărul i-a lovit cu pumnii pe amândoi, provocându-le leziuni. Victimele au depus plângere și împotriva agresorului a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. După administrarea probatoriului, la data de 04 decembrie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, anunța IPJ Argeș.