Greu de prins, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Negrași, care le-a dat mult de lucru polițiștilor, în noaptea de duminică spre luni. Acesta conducea o mașină desi avea permisul anulat și se bănuiește că era și băut. A fugit de primul echipaj de poliție dar a fost blocat câteva ore mai târziu, de alți polițiști, la Rociu. Ca să-l prindă oamenii legii au făcut uz de armă! M. Sandu
Luni seara, polițiștii au fost sesizați de conducători auto din trafic, că un Volkswagen circulă haotic și că cel de la volan are un comportament suspect. Mașina a fost dată în consemnt și a fost depistată pe drumul județean de la Oarja, în jurul orei 23.00, de un echipaj din cadrul Secției Rurale Albota. La volan se afla Nicolae I., de 48 de ani, din comuna Negrași. Bărbatul le-a dat polițiștilor numai talonul mașinii, precizând că a uitat restul documentelor acasă. Agenții nu l-au crezut pe cuvânt și au verificat în baza de date. Surpriză! Omul figura cu permisul de conducere anulat. Mai mult, se afla în stare de recidivă după o condamnare tot la regimul rutier.
Ca să fugă a lovit un tânăr
Bărbatului i s-a cerut să sufle în etilotest pentru că existau suspiciuni că ar fi băut. Profitând de un moment de neatenție al oamenilor legii, șoferul a abandonat mașina și a fugit pe un teren viran. Acesta a fost urmărit de oaagenți dar din cauza întuneriului nu a putut fi prins. S-a refugiat într-o casă aflată în construcție acolo unde, a fost găsit de un tânăr pe care l-a lovit ca să poată fugi din nou. După câteva ore a revenit la mașină și a plecat cu autoturismul. În tot acest timp autoturismul era dat în consemn. A ajuns cu autoturismul la Rociu, pe DJ 503, în jurul orei 1.00, acolo unde a dat nas în nas cu alt echipaj de poliție din cadrul Secției Rurale Rociu. Oamenii legii i-au blocat drumul și a fost nevoit să oprească. În loc să se predea, Nicolae I. a fugit din nou. De această dată polițiștii au făcut uz de armă și au tras un foc în plan vertical. În timpul celei de a doua somații, văzând că oamenii legii nu glumesc și chiar trag, bărbatul s-a oprit. A fost imobilizat și predat lucrătorilor de la Secția Rurală Albota. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, lovirea sau alte violențe și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Are o condamnare de 9 luni
Nicolae I. a fost reținut luni pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Marți a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Împotriva lui s-a dispus controlul judiciar pentru 60 de zile. Bărbatul este recidivist. El a fost condamnat de Judecătoria Pitești în luna iunie anul trecut la 9 luni închisoare cu suspendare pentru refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Are un termen de supraveghere de 2 ani care va expira în vara anului 2024. Dacă va fi condamnat și în acest dosar Nicolae I. riscă să execute ambele pedepse.