Soți amendați că s-au certat pe stradă

0

Marți, 05.12.2023, în jurul orelor 13:45, în zona centrală a municipiului Pitești, mai exact în Piața „Vasile Milea”, o patrulă a Poliției Locale din cadrul Biroului Intervenție la Evenimente a surprins două persoane, un bărbat și o femeie, care se certau și se amenințau reciproc, deranjând în acest fel liniștea și ordinea publică, în zona respectivă, anunță reprezentanții Polișiei Locale Pitești.

Persoanele au fost legitimate și s-a stabilit că locuiesc în Pitești – G. M. A., de 47 de ani, și O. V., de 43 de ani. Pentru fapta lor, au fost sancționați cu câte 200 de lei, a mai precizat sursa citată.