La 90 de ani a murit din cauza unei țigări!

0

O femeie, în vârstă de 90 de ani, a fost găsită moartă după ce un incendiu a izbucnit în apartamentul  ei, de pe strada Banat, ăn Pitești. În urma cercetărilor efectuate de reprezentanții ISU Argeș cauza incendiului ar fi o țigară lăsată aprinsă. M.S.

Se pare că bătrâna fuma și a adormit cu țigara în mână, astfel a luat foc lenjeria și patul. Victima avea o singură arsură pe coapsă provocată de țigară. de aceea se bănuiește că moartea a survenit în urma intoxicației cu fum. Autopsia va stabili însă cu certitudine cauza morții. Nu este exclus nici ca femeia să fi murit cu țigara în mână , apoi materialele textile au ars mocnit. Când au ajuns pompierii, apartamentul era inundat cu fum și arsese doar canapaeaua.

 

Reprezentanții IPJ Argeș au transmis:

”În noaptea de 13 decembrie a.c., în jurul orei 00:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la un incendiu ce se manifesta într-un apartament din municipiul Pitești.

La fața locului au intervenit polițiștii Secției 3 Poliție Pitești, care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, incendiul fiind lichidat de către echipajele de pompieri.

În apartamentul în cauză a fost găsită o femeie de 90 de ani, care se afla în stop cardio-respirator.
Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, conform protocolului, dar fără rezultat, femeia fiind declarată decedată.

Cercetările au fost preluate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Pitești, în cauză fiind înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și ucidere din culpă, sub supravegherea unității de Parchet competente.

Cauza decesului urmează să fie stabilită prin efectuarea autopsiei medico-legale, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei.”