34 de ani de la Revoluția Română din 1989

0

 Zilele acestea se împlinesc 34 de ani de la Revoluția Română din 1989 prin care a fost înlăturat de la putere Nicolae Ceaușescu . În perioada 16 decembrie-22 decembrie au avut loc proteste, lupte de stradă și au murit peste 1000 de oameni . Potrivit statisticilor Institutului Revoluției Române,  între zilele de 17 și 22 decembrie 1989 s-au înregistrat 271 de decese, între 22 și 25 decembrie, alte 715 decese, iar după 25 decembrie au fost înregistrate încă 113 victime. Fără dată exactă au fost înregistrate 67 de decese. M.S. Foto Digi 24

16 decembrie

Revoluția Română a început la 16 decembrie 1989, la Timișoara, atunci când enoriașii preotului reformat, Laszlo Tokes, s-au adunat în jurul casei parohiale și a bisericii, aflate în aceeași clădire, ca să împiedice izolarea lui într-o parohie de la țară. Pastorul era astfel sancționat pentru că devenise foarte iubit.

17 decembrie

Pe 17 decembrie 1989, protestatarii s-au adunat din nou, dar de această dată, în fața sediului Comitetului Județean al Partidului Comunist Român și în Piața Operei. La orele 17.00, pe 17 decembrie, Comitetul Central al Partidului Comunist, reunit la București, primea ordinul lui Nicolae Ceaușescu și al Elenei Ceaușescu de a se folosi muniție de război contra manifestanților. În numai câteva ore, la Spitalul Județean au ajuns 300 de împușcați, 50 de morți și 250 de răniți. Istoricii spun că  la 20 decembrie, din ordinul Elenei Ceaușescu, la Institutul Mina Minovici din București, au fost incinerate 43 de cadavre furate din morga Spitalul Județean de la Timișoara.

18-19 decembrie

Pe 18 decembrie Nicolae Ceaușescu, a decis să își respecte agenda și să plece în vizită la Teheran. Protestele în țară au continuat. Pe 19 decembrie, marile platforme industriale din Timișoara au intrat complet în grevă generală. În oraș circulau zvonuri că Elena Ceaușescu dăduse ordin ca Timișoara să fie rasă de pe fața pământului. Armata deschide focul împotriva muncitorilor în apropierea intreprinderii ,,ELBA,, Timișoara.

20 decembrie

Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat în oraș. 100.000 de protestatari au ocupat Piața Operei (astăzi „Piața Victoriei”) și au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!”. Din balconul Operei, s-au auzit primele revendicări politice. Ceaușescu s-a întors din Iran. La ora 19:00, pe 20 decembrie, el a ținut o cuvântare televizată, transmisă dintr-un studio TV situat în interiorul clădirii Comitetului Central, în care i-a etichetat pe cei care protestau la Timișoara ca dușmani ai Revoluției Socialiste. La 20 decembrie 1989, Timișoara a devenit primul oraș liber al României. Între timp și în alte orașe din țară începuseră proteste.

21 decembrie

Pe  21 decembrie, trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timișoara. Regimul a încercat să-i folosească la înăbușirea protestului, dar până la urmă aceștia s-au alăturat timișorenilor. Tot pe 21 decembrie în jurul prânzului a fost convocată la București, o mare adunare populară menită să exprime sprijinul populației față de conducerea de partid și de stat. Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceaușescu a evocat o serie de realizări ale „revoluției socialiste” și ale „societății socialiste multilateral dezvoltate” din România. Populația, totuși, a rămas indiferentă, doar rândurile din față sprijinindu-l pe Ceaușescu cu scandări și aplauze. La un moment dat Nicolae Ceaușescu este huiduit, iar în acel moment angajații TVR îndreaptă camerele spre cer. Apoi întrerup emisia. Reprimarea manifestanților a devenit foarte dură îndeosebi după lansarea zvonului între scutieri că în Piața Romană  mai mulți colegi de-ai lor au fost înjunghiați cu șurubelnițe. La un moment dat, toți pasagerii care au coborât la stația de metrou Piața Universității  (inclusiv femeile, bătrânii și copiii) au fost maltratați. Cei prinși erau bătuți, târâți pe jos, obligați să se culce pe burtă, unii peste alții, în grămezi. Focuri de armă continue s-au auzit până la 3:00 dimineața, oră la care supraviețuitorii au părăsit străzile. După înăbușirea revoltei, caldarâmul a fost spălat de sânge de mașinile pompierilor și Salubrității, scrie Wikipedia.ro.

22 decembrie

Pe 22 decembrie vestea înăbușirii în sânge a demonstrațiilor din ziua precedentă a ajuns în scurt timp la toată populația Bucureștiului. Mulți dintre supraviețuitorii măcelului din zona centrală a orașului au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele întâmplate. Regimul plănuia organizarea de adunări ale muncitorilor la locurile de muncă, la care să fie condamnate „actele huliganice” și de destabilizare. Conform relatărilor ulterioare, muncitorii au refuzat și, din contră, s-a început organizarea de proteste și mai ample împotriva regimului. Pe la ora 7:00 dimineața, Elena Ceaușescu a fost informată că un mare număr de muncitori, de la mai multe platforme industriale, înaintau spre centrul Bucureștiului. Baricadele miliției care trebuiau să blocheze accesul spre Piața Universității și Piața Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30, Piața Universității era plină de oameni. La presiunea masei imense de demonstranți, forțele armate (unități ale armatei, miliției și securității) au început să fraternizeze cu demonstranții. 50 de personae au fost ucise, 462 rănite, 1.245 arestate și transportate la penitenciarul Jilava. Soții Ceaușescu au fugit cu un elicopter care a decolat pe acoperișul clădirii Comitetului Central. După un scurt popas la Snagov, aparatul de zbor a pornit către Târgoviște și a aterizat în apropierea orașului la ordinul armatei. Cu ajutorul unor mașini oprite de securiștii care îi însoțeau s-au deplasat prin județul Dâmbovița cu intenția de ajunge la Sediul Miliției Târgoviște, fără să știe că fusese ocupat de revoluționari. Au stat ascunși lângă o pădure până la lăsarea întunericului, când au revenit la sediul Miliției Județene (ora 17:50). Aici soții Ceaușescu au fost arestați și percheziționați de revoluționari. Au fost judecați pentru genocid și împușcați în ziua de Crăciun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.