Judecătoria Pitești a respins joi 21 decembrie cererea de eliberare condiționată a fostului primar Tudor Pediuc. Instanța a hotărât că acesta să mai poate depune o cerere de eiberare după data de 14 mai 2024. M.S.
Fost primar a depus cererea de liberare condiționată pe 2 octombrie, dată la care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești. Pe 1 noiembrie magistrațiii-au respins cererea și au fixat ca termen pentru reînoirea cererii data de 20 mai. Fostul edil a contestat decizia, iar pe 20 noiembrie, Tribunalul Argeș i-a admis cererea și a dispus rejudecarea. Dosarul s-a întors la Judecătoria Pitești acolo unde a avut termen de judecată pentru joi 21 decembrie. Magistrații au reanalizat solicitarea dar tot au respins-o. Sigura diferență față de decizia anterioară este faptul că termenul la care ar putea fi eliberat condițonat este mai devreme cu 6 zile, adică nu pe 20 mai ci pe 14 mai 2024.
”Potrivit art. 587 C.proc.pen. respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat P.T.detinut la Penitenciarul Mioveni. În baza art. 587 alin. 2) C.proc.pen. fixează termen după expirarea căruia cererea de liberare condiționată poate fi înnoită, data de 14.05.2024. Conform art. 275 alin. 2) C.proc.pen. obligă petentul la plata către stat a sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei”, scrie în decizia de ieri a Judecătoriei Pitești.