Două tronsoane de drum care leagă Piteștiul de Autostrada spre Sibiu și de Drumul Express pre Craiova ar putea fi date în folosință în 2024.
Astfel, Asociația Pro Infrastructură (API) și-a prezentat previziunile rutiere pentru 2024, iar într-un scenariu optimist s-ar putea da în folosință și cele două loturi de drum. Conform asociației, citat
”REALIST vorbind, ne vom bucura de 55 km (doar loturile sigure, DEx16 Oradea, A0 Sud 1, A7 Focșani și muzeele A0) în scenariul PESIMIST și până la 140 km (adăugăm A0 Sud 3, A1 Pitești-Curtea de Argeș, DEx4 Tureni și DEx12 Colonești-A1) în cel FOARTE OPTIMIST” a anunțat API.
Aceeași asociație a făcut apoi mai multe comentarii despre starea tronsoanelor respective de drum: ”WeBuild poate rupe gura târgului în 2024 pe A1 Pitești-Curtea de Argeș și să fure trofeul celor de la Strabag: inaugurarea cu 9 luni înainte de termen (septembrie 2025). Acum sunt la 60% și pot da gata toți cei 30,35 km, sau măcar jumătate până la Mănicești, în decembrie 2024 DACĂ își pun ambiția și DACĂ dă și CNAIR ceva la schimb și achită facturile la timp. Pe DEx12 Colonești-A1 unde UMB a ajuns la 42% și poate finaliza la sfârșitul anului măcar parțial până la Albota DACĂ se concentrează aici în dauna altor șantiere. Acum contractul spune noiembrie 2024 dar se poate extinde ușor în 2025, deci nici aici nu avem presiune reală. În 2023 s-au inaugurat 80,5 km de autostradă și drum. Rețeaua de autostrăzi și drumuri expres din România a ajuns la 1075,1 kilometri în exploatare plus 751,4 km care au contracte active de (proiectare și) execuție lucrări și încă 95,44 km aflați în procedură de licitație lucrări”