S-a oprit cu mașina pe prispa unei case

0

Un eveniment rutier a avut loc în comuna Mihăești, la Valea Plopilor, luni dimineață. O mașină a părăsit șoseaua, a ajuns într-o gospodărie și a lovit prispa casei, pe care a distrus-o parțial.

Un tânăr în vârstă, de 20 de ani, din comuna Mihăești, conducea autoturismul. Potrivit cercetărilor polițiștilor, cel de la volan nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, asfaltul fiind ud.

Au intervenit pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Din fericire nu a fost nimeni rănit.

Oamenii legii au constatat că tânărul șofer avea o concentrație de alcool de 0,16 la mie, în aerul expirat. Pentru asta i-a fost reținut permisul pe o perioadă de 90 de zile.