Salvamont Argeș are din acest week-end două mașini de teren noi, pentru intervențiile din județ. Acestea au fost achiziționate prin fonduri europene obținute de Ministerul de Interne. Cele două Jeep-uri complet utilate au costat 210.000 euro.
„La dotarea pe care am primit-o de la Consiliul Județean, la începutul anului trecut, se adaugă încă două autospeciale, două Jeep-uri dotate fiecare cu câte o remorcă climatizată pentru transport câini. Județul Argeș a beneficiat de două ansambluri care au venit complet utilate – girofar, proiectoare reglabile, dotate cu targă specială, set de atele, defibrilator, tot ceea ce înseamnă primul ajutor calificat. Scaunele din spate se rabatează și există un sistem pe care se poate prinde acea targă astfel încât accidentatul să poată fi transportat până la ambulanță. Remorca de transport câini este o inițiativă a Salvamont Argeș. Proiectul nostru cu unitățile canine a prins contur în 2016, iar în 2017 am solicitat conducerii DSU ca 10 dintre mașini să fie dotate și cu remorci pentru transport câini. Între timp, sunt 26 de câini operaționali în 14 județe din țară. Fiecare ansamblu a costat 105.000 euro, astfel că vorbim de o finanțare substanțială din bugetul european, fără să afectăm bugetul județean”, a declarat Ion Sănduloiu, director Salvamont Argeș. În cadrul evenimentului ce a avut loc la București, Salvamont Argeș a fost evidențiat de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din România (DSU) Raed Arafat, pentru apariția unităților canine de salvare montană în țara noastră. Ministrul de interne Cătălin Predoiu a făcut cunoștință, cu această ocazie, și cu Helios, primul câine salvator motan atestat în România.