Rutina de îngrijire a părului este la fel de importantă ca și rutina de îngrijire a pielii. Odată ce ai găsit-o pe cea care funcționează pentru tine, nu vei mai renunța la ea. Cu toate acestea, procesul de stabilire a acestei rutine poate fi destul de dificil și descurajant. În acest articol, își spunem ce trebuie să știi despre tipurile de păr, care sunt pașii unei rutine de îngrijire a părului, cum să identifici tipul de păr și nevoie acestuia. De asemenea, îți oferim câteva recomandări legate de îngrijire, valabile pentru toate tipurile de păr.
Tipuri de păr
Părul este unic pentru fiecare persoană și este dintotdeauna considerat un simbol al frumuseții și sănătății. Fiecare tip de păr are propriile caracteristici, iar acestea influențează rutina de îngrijire:
- grad de hidratare;
- structură;
- densitate.
Iată principalele tipuri de păr:
- drept: uleiurile naturale se distribuie de la scalp spre vârf. Acest tip de păr poate deveni gras și are tendința de a părea lipsit de volum.
- ondulat: poate fi dificil de îngrijit, deoarece are tendința de a fi uscat și predispus la încrețire.
- creț: are o structură spiralată, ceea ce împiedică uleiurile naturale să se distribuie pe toată lungimea firului de păr, iar acest lucru are drept consecință uscarea părului și încrețirea sa.
Factorii care determină tipul de păr pot varia:
- factori genetici;
- factori de mediu;
- stil de viață;
- produse de îngrijire;
- alimentație (1).
În ce constă rutina de îngrijire a părului?
Fiecare rutină de îngrijire a părului presupune aceiași pași:
- spălarea părului: presupune îndepărtarea unor elemente precum pielea moartă și reziduurile de la diverse produse. Fără o bună spălare, sebumul se acumulează, ceea ce poate da părului un aspect neîngrijit. Pielea scalpului se reînnoiește la fiecare 28 de zile. În lipsa spălării adecvate, poate apărea mătreața.
- utilizarea balsamului: principalul beneficiu al balsamului este hidratarea, dar mai sunt și altele (descurcarea, strălucirea și reducerea încrețirii).
- hidratarea: există numeroase produse hidratante pentru păr, mai ales în cazul părului ondulat sau creț, cu tendință de uscare.
- descurcarea firelor de păr: folosește un pieptene care să nu smulgă părul.
- folosirea produselor de styling și protecție: părul poate fi coafat în orice fel dorești. Dacă ești adepta instrumentelor încălzite, nu uita să protejezi șuvițele de păr cu un spray de protecție termică.
Produsele și instrumentele folosite în fiecare etapă de îngrijire variază foarte mult:
- șampon de clarificare: acționează în profunzime, pentru a îndepărta depunerile de pe păr. Limitează utilizarea la aproximativ o dată pe lună, deoarece aceste șampoane pot elimina uleiurile naturale.
- șampon de utilizare zilnică: este folosit pentru spălări obișnuite. Se folosește nu neapărat zilnic, ci ori de câte ori se consideră că părul trebuie spălat.
- balsam de clătire: este cel care se clătește după câteva minute. Cel mai bine se aplică pe mijloc și pe vârfuri, deoarece aplicarea la rădăcină poate duce la un scalp cu aspect gras.
- balsam fără clătire: se aplică la fel, dar nu se clătește, ceea ce permite un nivel sporit de hrănire.
- balsam profund: este ideal pentru părul predispus la uscare.
- loțiune pentru păr: o loțiune pe bază de cremă poate oferi o protecție suplimentară împotriva ruperii și uscăciunii. De asemenea, oferă o fixare ușoară.
- ulei de păr: acesta reține hidratarea și întărește firele. Produsele pentru păr de la brand-ul Moroccanoil, de exemplu, conțin acizi grași nesaturați și tocoferoli, care acționează ca vitamina E (cel mai puternic antioxidant. Uleiul de argan reînnoiește structura celulară și oferă strălucire firului de păr.
- serum pentru descurcare: poate condiționa și mai mult părul și îl face mai moale, astfel încât pieptenele să se descurce fără probleme.
- mousse: spuma modernă adaugă textură și volum părului și poate chiar îmbunătăți buclele. Mai mult, nu lasă în urmă o senzație lipicioasă sau aglomerată.
- ceară: este un produs mai gros, care oferă mai multă fixare, sporind în același timp strălucirea.
- gel: poate oferi părului de la o fixare ușoară la una super puternică. Gelurile oferă textură și o strălucire notabile.
- șampon uscat: ajută la eliminarea uleiului nedorit.
- volumizator: dă volum părului și îl face să arate mai ușor (2).
Cum să identifici tipul de păr și nevoile specifice acestuia
Pentru a determina mai precis tipul și starea părului, există câteva teste simple și eficiente. Testul de elasticitate constă în întinderea unui fir de păr; dacă se întinde și revine la forma inițială fără să se rupă, părul este sănătos. Dacă se rupe, este posibil să fie deteriorat. Testul de porozitate presupune scufundarea unui fir de păr în apă; dacă se scufundă repede, părul este poros și are nevoie de hidratare, dacă rămâne la suprafață, părul este sănătos și reține bine umiditatea. Dacă aceste metode nu sunt suficiente, consultația cu un specialist este recomandată.
Beneficiile pe termen lung ale utilizării produselor Moroccanoil
Produsele Moroccanoil au devenit o prezență constantă în rutina de îngrijire a părului a femeilor din întreaga lume datorită efectului lor benefic pe termen lung. O parte din aceste beneficii sunt rezultatul direct al ingredientului principal, uleiul de argan. Acesta este cunoscut pentru proprietățile sale nutritive și hidratante, fiind bogat în vitamine, antioxidanți și acizi grași esențiali. Aceste componente hrănesc părul în profunzime, îmbunătățind structura și aspectul său. Prin urmare, părul devine mai puternic, mai rezistent la factorii de mediu și mai ușor de coafat.
Pe lângă nutriție și hidratare, produsele Moroccanoil oferă și protecție împotriva factorilor de mediu dăunători și a căldurii generate de instrumentele de styling. Acestea conțin ingrediente active care ajută la repararea părului deteriorat, redându-i sănătatea și strălucirea.
Recomandări valabile pentru toate tipurile de păr
Iată câteva sfaturi pe care trebuie să le știi, indiferent de tipul de păr și felul în care dorești să arate:
- tunde părul periodic: tunsul la fiecare 6-8 săptămâni este considerat a fi benefic pentru reducerea ruperii și a vârfurilor despicate, precum și pentru creșterea părului.
- folosește apă călduță, nu fierbinte: îmbibarea părului în apă fierbinte îl poate usca și, dacă este vopsit, poate estompa rapid culoarea.
- asigură-te că primești suficienți nutrienți în alimentație: proteinele, atât de importante pentru păr, vor susține firele de păr doar dacă sunt consumate constant. Fierul este, de asemenea, o sursă importantă de viață pentru păr. Atunci când organismul nu are suficient fier, creșterea părului poate fi afectată. Vitaminele A și C sunt și ele importante, pentru a produce uleiurile naturale ale părului și pentru a ajuta la producția de colagen, întărind astfel firul de păr.
- lasă părul să respire: evită aparatele de îndreptat și de ondulat.
- dacă nu ai nevoie de un produs de styling, nu-l folosi, pentru a reduce acumularea de reziduuri (1).
Important de reținut
- Deși o anumită cădere a părului este obișnuită, dacă observi că îți cad prea multe fire ar trebui să te adresezi unui medic.
- Părul uscat beneficiază cel mai mult de produsele hidratante care ajută la retenția umidității, în timp ce părul gras necesită produse care controlează producția de sebum.
- Frecvența cu care îți speli părul este, de asemenea, importantă. Părul gras poate necesita spălare zilnică, în timp ce părul uscat sau normal se poate spăla la un interval de 2-3 zile. Cu toate acestea, nu este recomandat să speli părul mai mult de o dată pe zi, deoarece acest lucru poate duce la uscarea și deteriorarea acestuia.
- Este recomandat să eviți utilizarea excesivă a aparatelor de coafat cu căldură, cum ar fi uscătoarele de păr, plăcile și ondulatoarele.
- Adoptarea unei diete sănătoase poate avea un impact semnificativ asupra sănătății părului.
- Alegerea unei rutine de îngrijire a părului adaptate nevoilor tale specifice este esențială pentru un păr sănătos și strălucitor.
Acest articol conține informații din următoarele surse:
(1) Healthline, „How to establish the right hair care routine for you”: https://www.healthline.com/health/beauty-skin-care/hair-care-routine#underlying-factors
(2) Medical News Today, „What to know about different hair types and how to care for them”: https://www.medicalnewstoday.com/articles/hair-types#definition