România, a doua cea mai poluată țară din Europa!

0

Potrivit datelor centralizate într-un studiu global, dat publicității ieri, România este a doua cea mai poluată ţară din Europa cu particule în suspensie (PM2,5) şi compuşi organici volatili (COV), iar timp de zece luni pe an poluarea aerului la interior este mai mare decât cea la exterior.


Studiul reprezintă primul proiect Global Air Quality Connected Data, realizat de compania Dyson, în care au fost examinate datele privind calitatea aerului din spaţiile interioare, colectate de peste 2,5 milioane de purificatoare de aer Dyson interconectate

Potrivit sursei citate, în două treimi dintre ţările analizate s-au înregistrat niveluri medii anuale mai mari de particule în suspensie (PM2,5) în spaţiile interioare, comparativ cu cele din spaţiile exterioare, în 2022. Astfel, în România, timp de zece luni pe an, poluarea aerului la interior este mai mare decât poluarea la exterior.

Iarna, cel mai poluat anotimp

Nivelul mediu lunar de PM2,5, înregistrat în spaţiile interioare în toate ţările analizate, a depăşit recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind expunerea pe termen lung, timp de cel puţin şase luni pe an, iar printre altele Canada, Danemarca, Irlanda şi Ţările de Jos au fost în topul depăşirilor în fiecare lună a anului.

La nivel global, iarna este cel mai poluat anotimp, iar în România, în noiembrie, se înregistrează cel mai mare grad de poluare. Totodată, în ţara noastră, cel mai ridicat nivel de poluare (PM2,5) se consemnează în intervalul 18:00 – 00:00.

Analiza datelor colectate de purificatoarele Dyson utilizate în toată lumea pe parcursul anului 2022 au arătat că România ocupă locul 6 la nivel global, după Turcia, din punct de vedere al poluării cu particule PM2,5. Turcia se clasează pe primul loc în clasament, înregistrând cel mai mare nivel al poluării aerului din Europa.

Particulele nu sunt vizibile cu ochiul liber

În ceea ce priveşte nivelul de COV din spaţiile interioare, Austria, România, Germania, Elveţia, Polonia, Turcia, India, Italia, China şi Irlanda se situează între primele zece ţări europene.

Particulele PM2.5 au până la 2,5 microni în diametru, în comparaţie cu un fir de păr uman care are, în medie, un diametru de aproximativ 70 de microni. Aceste particule nu sunt vizibile cu ochiul liber, pot fi inhalate şi fac obiectul unui domeniu în care activităţile de cercetare ştiinţifică şi de sănătate sunt în creştere. Printre sursele acestor particule se află: lemne care ard sau gătitul şi încălzirea pe gaz; polenul, blana animalelor de companie şi praful.

În acelaşi timp, compuşii organici volatili (VOC) sunt poluanţi gazoşi, inclusiv benzen şi formaldehidă, care pot rezulta ca urmare a unor activităţi, precum curăţenia sau gătitul, dar şi din folosirea unor produse ca deodorante, spray-uri de corp, lumânări şi piese de mobilier.