Arme ridicate de polițiști la percheziții

0

Trei percheziții au fost făcute luni, în comuna Recea, la domiciliile a trei bărbați suspectați că ar deține ilegal arme. În urma descinderilor, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au găsit două arme neletale, dar care erau supuse autorizării, și muniție pentru acestea.

Percheziiile au fost făcute de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, cu sprijinul specialiștilor Serviciului Criminalistic și  luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, împreună cu polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și Secției de Poliție Rurală Buzoești. Oamenii legii bănuiau că cei trei bărbați vizați se ocupă și cu braconajul și se așteptau să găsească la ei și câini din rasa ogar. ”În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două arme neletale, supuse autorizării, deținute fără drept și 700 de proiectile metalice. În continuare, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impugn” au transmis reprezentanții IPJ Argeș. Suspecții sunt trei bărbați de 30 ani, 21 de ani, respect 54 de ani. Armele au fost găsite la doi dintre bărbați iar muniția la cel de-al treilea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.