Bicicleta electrică este modelul care deţine caracteristica de a beneficia de două componente specifice, respectiv motorul electric şi acumulatorul. Bicicleta electrică reprezintă o alternativă a bicicletei clasice, însă mult îmbunătăţită ca viteză de deplasare şi confort. Este destinată atât traficului urban, cât şi experienţelor fascinante de pe terenurile accidentate.
Bicicletele electrice şi avantajele acestora
Motorul cu care este echipată o bicicletă electrică are rolul de a o pune în mişcare, deţinând o putere maxim admisă de 250W şi generând o viteză maximă de deplasare de 25Km/h. Motorul electric este amplasat central, pe roata față sau roata spate a bicicletei, în funcție de tipul de bicicletă ales şi de scopul pentru care a fost concepută. Acumulatorul are sarcina de a alimenta constant motorul electric. Unii acumulatori sunt detașabili, facilitând, astfel, încărcarea periodică. Încărcarea se poate face la o priză obişnuită, într-un timp variind între 5 şi 7 ore. Acumulatorul este poziţionat, de regulă, în cadru sau pe portbagajul bicicletei, în partea din spate.
Astfel, un e bike va avea rolul de a asigura asistența la pedalare, datorită acumulatorului care are funcţia de a susţine pornirea şi funcţionarea constantă a motorului. Producătorii din domeniu ies la rampă cu modele de biciclete electrice cu diferite destinaţii, astfel că poţi alege să pedalezi motorizat, atât atunci când vrei să parcurgi trasee tehnice, cât şi atunci când vrei să te strecori rapid prin traficul urban sau pe şosele, între două localităţi. Este un mijloc de transport rapid şi comod, îmbunătăţit acum şi cu suspensii care îţi vor permite să te bucuri de pasiunea ta pentru terenurile pline de provocări.
Bicicleta electrică şi terenurile accidentate
Pentru pasionaţii de ciclism care doresc să se bucure de toate provocările acestui sport, un model de bicicleta electrica Full Suspension va reprezenta alegerea ideală ori de câte ori vor să confrunte un teren cu obstacole, pietre, dâmburi, rădăcini şi înclinaţii. Este bicicleta ideală pentru traseele montane, asigurând un plus de energie şi tracţiune. Conferă siguranţă şi confort în deplasare, transformând experienţa în una plină de satisfacţii.
Confort şi rapiditate în traficul urban
O bicicletă electrică se va dovedi cea mai avantajoasă opţiune de transport, atunci când vrei să mergi către serviciu, într-un oraş aglomerat. Uşoară şi simplu de manevrat, bicicleta îmbunătăţită cu motor electric îşi va găsi întotdeauna utilitatea în ritmul alert al oraşelor cu străzi şi bulevarde pline de maşini. Posibilitatea de a încărca acumulatorul, precum şi autonomia acestuia, reprezintă un avantaj atunci când alegi cel mai eficient și profitabil mijloc de transport urban.