Polițiștii au oprit peste 700 de mașini în trafic!

0

Miercuri, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Au fost legitimate 945 de persoane, au fost verificate 716 autoturisme și au fost efectuate 396 de testări cu aparatele din dotare.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 80.000 de lei, dintre care 363 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 30 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.

În cadrul celor 37 de filtre rutiere instituite, au fost reținute 19 permise de conducere și au fost retrase 16 certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.