Joi, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș au desfășurat activități înformativ-preventive, la Școala Gimnazială Vlădești. În cadrul activităților au fost prezentate aspecte privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a victimizării în rândul minorilor, dar și privind răspunderea contravențională și penală a minorilor și majorilor.
Totodată, au fost prezentate riscurile consumului substanțelor care creează dependență, în special a celor cu efect psihoactiv, fiind prezentate aspecte specifice Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. La activități au participat 180 de elevi și 10 cadre didactice. Cu aceeași ocazie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au acționat în incinta unității școlare, pentru creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice în spațiile școlare și adiacente acestora, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, precum și a respectării prevederilor legale privind consumul și comercializarea produselor din tutun, fapte ce constituie contravenții prevăzute de Legea nr. 349/2002.
Tot joi, polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități de prevenire la Școala Gimnazială Ion Minulescu, din Pitești și la un centru de asistență socială pentru minori. Activitățile au avut ca subiect prevenirea victimizării minorilor și prevenirea faptelor cu violență în rândul acestora, în cadrul Programului de prevenire a victimizării minorilor. Beneficiari ai activităților au fost 40 de minori și cinci adulți.