Joi, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat de 64 de ani, din Tigveni, care conducea un autoturism pe strada Victoriei din Curtea de Argeș, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Având în vedere că rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 alin.1 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
•Mergea pe contrasens
În noaptea joi spre vineri, în jurul orei 00:00, polițiștii din cadrul Secței 2 Poliție Pitești au depistat un bărbat de 34 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Bălcescu, deplasându-se pe contrasens.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză fiind condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 alin.1 din Codul Penal.