Misterul a fost dezlegat! Fiul și-a sugrumat tatăl!

0

O anchetă grea, cu multe necunoscute, le-a dat bătăi de cap anchetatorilor argeșeni aproximativ două luni. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș și procurori din cadrul Parchetului de le lângă Tribunalul Argeș au căutat ”acul în carul cu fân”, reușind, în cele din urmă, să dezlege misterul morții lui Sorin Ștefan Zoltan, de 53 de ani, din București. Mâna bărbatului a fost găsită pe 8 decembrie, pe DJ 725, la Dragoslavele, fiind smulsă de animale, de restul trupului. Pentru că nu aveau cadavrul, oamenii legii au avut mult de lucru până au stabilit ce s-a întâmplat și l-au arestat pe criminal, nimeni altul decât fiul în victimei. M.Sandu

Ancheta a fost demarată pe 8 decembrie după ce un șofer a găsit, la Dragoslavele, pe mijlocul șoselei, o mână de bărbat. După amprente, a fost identificată victima: Sorin Ștefan Zoltan, un bărbat de 53 de ani, cu antecedente penale. Bărbatul fusese condamnat, în 2015, pentru tentativă de omor, faptă comisă asupra concubinei, era anchetat pentru niște furturi și în1997 a ajuns în arest fiind suspectat de comiterea unei crime. Omul avea trei copii cu fosta concubină în urma unei relații de peste 25 de ani, dintre care, 23 de ani au locuit în Bosnia Herțegovina. Zile la rând a fost căutat restul cadavrului: pe câmp, în barajul Dragoslavele, prin păduri. Primăria Dragoslavele a pus la dispoziția anchetatorilor imaginile stocate de cele 18 camere de supraveghere din comună. Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, existând indicii că Sorin Ștefan Zoltan a fost ucis.

Contradicții în declarațiile fiului

A fost audiat fiul victimei, Mario Zoltan, de 25 de ani, din Brașov, care a susținut că nu și-a mai văzut tatăl de mult timp. Oamenii legii au stabilit însă că victima a mers la Brașov și s-a întâlnit cu fiul înainte cu o săptămână față de descoperirea de la Dragoslavele. Această contradicție în declarația fiului l-a transformat în suspectul principal în cazul de omor. Asta desi, în urma perchezițiilor din apartamentul lui nu au fost găsite urme de sânge sau ceva suspect. Unii dintre martorii audiați au declarat că fiul avea o relație tensionată cu tatăl și că, după ce a comis tentativa de omor, Sorin Ștefan Zoltan a fost amenințat cu moartea de către fiu. Acesta ar fi jurat că își va răzbuna mama. În plus, data la care cei doi s-au întâlnit coincidea cu perioada morții stabilită de legiști și se bănuia că fiul era ultimul care l-a văzut în viață pe bărbat. De asemenea, oamenii legii au mai aflat că, în trecut, fiul și-a mai bătut tatăl.

Ajutat de un prieten să transporte cadavrul

Chir dacă existau indicii că și-ar fi ucis tatăl, se știa că Mario Zoltan nu deține permis de conducere și nici nu are mașină, iar cercetările indicau, în mod cert, că trupul neînsuflețit a fost transportat și aruncat undeva în zona Dragoslavele. Se punea întrebarea cum a transportat tânărul cadavrul? În baza probelor și a declarațiilor puse cap la cap, s-a stabilit că Mariu Zoltan și-a sugrumat tatăl până când și-a dat ultima suflare. Nu i-a fost greu, fiind un  bărbat corpolent de peste 100 de kilograne. Au urmat alte zile grele de anchetă, în cele din urmă oamenii legii au ajuns la un prieten al lui Mario Zoltan, cu mașina căruia cei doi au transportat cadavrul la Dragoslavele și l-au aruncat într-o râpă. Deși anchetatorii au mers în acel loc, au descoperit doar niște resturi din hainele victimei, nu și cadavrul. De altfel, nici până acum nu a fost găsit cadavrul. Este posibil ca trupul să fie fost sfâșiat și mâncat de animale.  

Nu recunoaște comiterea crimei

Mario Zoltan a fost reținut vineri, a stat o noapte în arestul IPJ Argeș și sâmbătă a fost transferat la IPJ Brașov, pentru că tânărul a fi comis crima în locuința lui din Brașov.  ”La data de 26 ianuarie a.c., în continuarea cercetărilor privind cazul de omor, referitor la descoperirea, la data de 08 decembrie 2023, a unei părți de cadavru pe raza comunei Dragoslavele din județul Argeș, în urma desfăşurării cercetărilor la faţa locului, constatărilor medico-legale, audierii mai multor persoane, precum şi a persoanei bănuite de săvârşirea faptei cercetate (violenţă în familie în varianta agravată a omorului), s-a dispus, de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, reţinerea preventivă, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 25 de ani, din Brașov (fiul victimei). Activitățile de urmărire penală constând în cercetări şi investigaţii cu caracter complex şi variat au fost desfășurate împreună cu polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și Brigăzii Operațiuni Speciale Brașov. Având în vedere faptul că, din cercetări recente, a reieșit că fapta ar fi fost săvârșită în județul Brașov, cauza a fost declinată Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov în cursul acestei zile”, a transmis sâmbătă Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș. Tot sâmbătă, tânărul a fost prezentat Tribunalului Brașov cu propunerea arestării preventive, iar magistrații au admis cererea și au emis pe numele lui un mandat pentru 30 de zile. Nu recunoaște comiterea faptelor, deși împotriva lui există mai multe probe, după cum spun anchetatorii.