Marile lanțuri de magazine, amendate cu 89 milioane lei în 2023

1

Marile lanţuri de magazine au fost amendate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu 89 milioane de lei pe parcursul anului 2023, însă încasările au fost la mai puţin de jumătate din această sumă, respectiv 34,67 milioane de lei. Anunțul a fost făcut de Horia Constantinescu, președintele ANPC, în cadrul unei conferinţe de presă.

Astfel, retailerul Lidl a fost amendat cu cele mai mari sume, respectiv 24,9 milioane de lei, urmat de Profi cu 17,9 milioane de lei, Penny – 13,4 milioane de lei, Kaufland – 11,2 milioane de lei, Mega Image – 9,8 milioane de lei, Carrefour – 7,1 milioane de lei, Auchan – 3,2 milioane de lei, Metro – 935.000 de lei, iar Selgros a fost amendat anul trecut cu 572.000 de lei.

#Lidl, campionul amenzilor

Preşedintele ANPC a subliniat că mult mai importante sunt amenzile încasate de la aceste companii, care se ridică la 34,67 milioane de lei în 2023. Cea mai mare sumă încasată a fost tot de la Lidl – 13,5 milioane de lei, urmat de retailerul Profi cu 6,6 milioane de lei, Kaufland cu 4,8 milioane de lei, Carrefour – 3 milioane de lei, Penny – 2,9 milioane de lei, Mega Image – 1,9 milioane de lei, Auchan – 1,2 milioane de lei, Metro cu 512.000 de lei şi Selgros cu o sumă încasată de 260.000 de lei.

Din punct de vedere al acţiunilor de control pe primul loc se situează Profi, cu 1.714, iar al numărului de amenzi Lidl, cu 2.282. Auchan se află pe primul loc la valoarea produselor oprite definitiv de la comercializare, cu 7 milioane de lei, iar Profi la numărul de opriri temporare a prestării serviciului, cu 167.

„Vreau să înţelegeţi că acţiunile sunt raportate la numărul punctelor de lucru. Pentru a stabili profilul contravenţional al unui operator economic în opinia noastră trebuie să verifici jumătate plus unul dintre numărul punctelor de lucru ale acestuia pentru a nu spune „a ştii că în judeţul cutare avem probleme, dar restul toate perfecte”. Şi atunci acţiunile se desfăşoară la nivel naţional făcându-se pe rând pentru a se stabili clar ce abateri sunt în general la nivel naţional”, a explicat Horia Constantinescu.

#Peste 100.000 de reclamații depuse de consumatori

Președintele ANPC a precizat că pe parcursul anului 2023 au fost înregistrate 111.181 reclamaţii din partea consumatorilor şi au fost soluţionate 78.372 dintre acestea, 16.654 de reclamaţii dovedindu-se a fi neîntemeiate. Referitor la acţiunile estivale din cadrul Comandamentului Litoral, ANPC a efectuat 2.120 de acţiuni de control, fiind aplicate 2.496 amenzi, în valoare de 12,3 milioane de lei.

În ceea ce priveşte Comandamentul de iarnă 2023-2024, acţiunile de control s-au desfăşurat în zonele de vacanţă, respectiv în Bucovina, Braşov, Sibiu, Maramureş, Valea Prahovei, Băile Felix şi Băile Herculane. Au avut loc 2.042 acţiuni de control şi au fost aplicate 2.183 de amenzi, în valoare de 13 milioane de lei. 


1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.