Instanța îi permite primarului Georgescu să părăsească domiciliul!

0

Miercuri, la Tribunalul Argeș a fost pusă în discuție măsura preventivă a primarului suspendat Ion Georgescu. Instanța a menținut măsura arestului la domiciliu, luată împotriva acestuia de Curtea de Apel Pitești. În același timp i-a admis edilului cererea de a părăsit locuința pentru a merge la spital și pentru a-și vizita părinții. Judecătorii nu-i dau voie să părăsească domiciliul pentru a merge în vizită la socrii, această cerere fiind respinsă.

Potrivit sentinței Tribunalului Argeș, a fost schimbată locuința în care Ion Georgescu va sta în arest la domiciliu. De asemenea, instanța i-a admis cererea ca ”în perioada 12.02.2024-16.02.2024 , imobilul în care execută măsura arestului la domiciliu pentru a se deplasa la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila- Bucureşti pentru a efectua investigaţii medicale prin internare”, după cum se precizează în minuta ședinței de judecată. Edilul va avea posibilitatea să își viziteze părinții. ”Acordă inculpatului permisiunea să părăsească la data de 10.02.2024, în intervalul orar 10:00-13:00, imobilul în care execută măsura arestului la domiciliu, pentru a se deplasa la adresa din ….., la domiciliul părinţilor săi, GD şi GM.” Judecătroii i-au respins primarului suspendat cererea de a-și vizita socrii. ”Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului de a i se permite să părăsească imobilul în care execută măsura arestului la domiciliu pentru a se deplasa la locuinţa socrilor săi, DC şi DI”, după cum scrie în hotărâre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.