Eugen Neagoe: ”Mai avem nevoie de trei jucători buni”

0

FC Argeș a început perfect seria meciurilor de verificare din această iarnă, reușind să se impună la scor de tenis în amicalul de marți, de la Valea Iașiului, cu Muscelul Câmpulung. Eugen Neagoe, antrenorul alb-violeților, s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi, însă a admis că mai este nevoie de câteva transferuri pentru a întări echipa.

Tehnicianul piteștean a scos în evidență plusurile observate la juniorii din propria pepinieră pe care îi are în lot: ”Băieții au făcut un antrenament bun, un antrenament reușit, chiar dacă au jucat pe un teren sintetic. Sper ca următoarele jocuri să le jucăm pe iarbă. Aici nu depinde de noi, dar din ce am înțeles, temperatura se va îmbunătăți și vom putea intra pe iarbă. Avem mulți copii, mulți jucători tineri din academia noastră. Îi promovez cu mare drag, ei să înțeleagă foarte bine ce înseamnă FC Argeș și să se pregătească așa cum au făcut până acum. Suntem departe de ceea ce ne dorim, chiar dacă am marcat goluri. Nu suntem puși la punct și nu avem nici toți jucătorii la dispoziție. Borza a acuzat puțină oboseală și nu am vrut să riscăm cu el, nici joi nu vom apela la el. Esteban va ajunge duminică, i-am dat câteva zile libere după jocurile de la Cupa Africii. Este o perioadă de pregătire și vom mai veni aici săptămâna viitoare. De luni vom rămâne încă 7 zile împreună. Ușor, ușor trebuie să stabilizăm și primul 11. Trebuie să mai aducem doi sau trei jucători buni ca să ridicăm nivelul echipei. Au venit până în acest moment cei trei jucători pe care îi avem. Mă refer la Petrescu, Nortey și Borța, care cu siguranță vor ridica nivelul echipei. Mai avem patru jocuri din sezonul regular și le vom trata cu mare responsabilitate. Încercăm să le câștigăm pe toate. Acum rămâne de văzut dacă vom reuși. Dacă nu vom reuși în acest an, cu toate că mi-aș dori din suflet acest lucru, vom face tot ce depinde de noi ca în următorul sezon să nu mai ratăm promovarea” a spus Eugen Neagoe, la finalul partidei cu Muscelul Câmpulung.